Polițiștii s-au pus pe șoferi: Peste 600 de permise au fost reținute, în ultimele 24 de ore

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 19-02-2022

Actualizat: 19-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: udmr.ro

Poliţiştii, jandarmii şi pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.696 de evenimente, fiind aplicate amenzi în valoare de 2,9 milioane lei şi reţinute peste 600 permise de conducere.

Potrivit unui comunicat al MAI, efectivele ministerului au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.696 de evenimente, dintre care 1.925 de misiuni au fost circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.771 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă.

Poliţiştii din structurile de investigaţii criminale şi dispozitivele de ordine publică au prins în flagrant 103 autori de infracţiuni, care au săvârşit 111 fapte penale. De asemenea, au fost depistate 9 persoane urmărite naţional sau internaţional faţă de care s-au dispus măsurile legale.

La nivelul structurilor de poliţie, în ultimele 24 de ore, au fost sesizate 784 de posibile infracţiuni, peste 20% dintre acestea, din oficiu.

În acelaşi interval, efectivele de jandarmi aflate în executarea atribuţiilor de serviciu au prins în flagrant 12 autori de infracţiuni care au săvârşit 16 fapte penale.

În ultimele 24 de ore au continuat şi acţiunile care au vizat menţinerea siguranţei pe drumurile publice şi prevenirea accidentelor grave de circulaţie. În urma abaterilor constatate, poliţiştii rutieri au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 629 de permise de conducere şi au retras 271 de certificate de înmatriculare.

În urma activităţilor de investigaţii au fost identificaţi 52 de autori în 41 de dosare penale cu autor necunoscut, aflate în evidenţă. De asemenea, în urma activităţilor desfăşurate de structurile MAI au fost dispuse măsuri preventive pentru 75 de persoane.

În cadrul misiunilor desfăşurate, poliţiştii şi jandarmii au aplicat peste 9.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 2,9 milioane de lei.

De asemenea, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 435.067 de lei.

Angajaţii IGSU au efectuat 134 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind identificate 22 de obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost aplicate 518 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 204.801 lei.

Pe parcursul intervenţiilor desfăşurate în ultimele 24 de ore, pompierii au salvat patru persoane şi au acordat asistenţă medicală de urgenţă pentru 1.313 persoane.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 15 misiuni aero-medicale, fiind salvate 15 persoane. În zonele montane şi pe traseele turistice au acţionat 170 de jandarmi.

Pentru aplicarea măsurilor de autoprotecţie, au fost transmise două mesaje de avertizare a populaţiei, prin sistemul RO-ALERT.

Frontiera de stat a fost tranzitată de 109.963 de persoane şi de 38.440 de mijloace de transport.

Vineri, poliţiştii de frontieră au depistat 47 de migranţi ilegali.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri