Polițiștii de la Crimă Organizată și procurorii DIICOT au intrat, miercuri, peste o rețea care falsifica documente, cu legături în Republica Moldova.
"Astăzi, 26 noiembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară și mai multe mandate de aducere, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic și fals privind identitatea.
Din probatoriul administrat a rezultat că, șapte persoane, cetățeni români și moldoveni, ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii unor sume importante de bani din falsificarea de documente, în special acte de identitate și permise de conducere, în care s-ar fi atestat în mod nereal că sunt emise de autorități din Republica Moldova.
La finalul anului 2024, în scopul strângerii de probe, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a încheiat cu autoritățile judiciare din Republica Moldova, sub egida EUROJUST, un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă.
Astfel, tot astăzi, au fost puse în aplicare, pe teritoriul Republicii Moldova, trei mandate de percheziție domiciliară.
Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești.
Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din inspectoratele de jandarmi județene Argeș și Dolj", precizează IGPR.






























Comentează