DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Polițistul care a făcut dublu accident a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Politia Română
Politia Nationala romana politie

Instanţa a dispus arestarea preventivă pe 30 de zile a agentului de Poliţie din Râmnicu Sărat, cercetat penal după ce a provocat un accident rutier şi a refuzat testarea alcoolemiei, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Buzău.

"În urma prezentării în faţa instanţei, faţă de agentul de poliţie a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile", precizează reprezentanţii Poliţiei.

Potrivit sursei citate, în data de 16 ianuarie 2022, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat au dispus prin ordonanţă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de agentul de poliţie în cadrul IPJ Buzău - Secţia 7 Poliţie Rurală Grebănu, sub aspectul comiterii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de probe biologice.

"Procurorii au reţinut că în seara zilei de 15.01.2022 inculpatul a condus un autoturism marca BMW pe DJ 203H pe raza com. Topliceni, jud. Buzău, împrejurare în care a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale - respectiv provocarea de avarii unui autoturism marca Opel, aflat staţionat pe sensul său de mers. Inculpatul nu a oprit la locul producerii evenimentului rutier, ci şi-a continuat deplasarea, iar după aproximativ 70 m a fost implicat într-un nou eveniment rutier soldat cu pagube materiale, autoturismul condus de inculpat intrând în coliziune cu un autocamion oprit în afara părţii carosabile. La solicitarea lucrătorilor de poliţie sosiţi la faţa locului, inculpatul a refuzat să îi fie prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei substanţelor psihoactive. Prin ordonanţa procurorului din data de 16.01.2022, ora 14:05 faţă de inculpat s-a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 ore", se arată într-un comunicat de presă, remis luni AGERPRES.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, agentul era deja cercetat disciplinar în urma unui incident în care a fost implicat în noaptea de 12 spre 13 ianuarie. Polițiștii au fost sesizaţi atunci de către o femeie în vârstă de 19 ani, din Călăraşi, cu privire la faptul că la domiciliul său s-au prezentat doi tineri pentru întreţinerea de raporturi sexuale contracost şi ar fi refuzat să mai părăsească locaţia. „Apelanta a precizat că unul dintre bărbaţi ar purta haine cu însemne poliţieneşti, bănuind că ar fi poliţist. Totodată, întrucât tinerii refuzau părăsirea locaţiei, persoana a cerut sprijinul a doi cunoscuţi, doi buzoieni în vârstă de 18 şi 35 de ani, care au venit la imobil, context în care s-a creat un conflict spontan între aceştia şi bărbaţii care ar fi refuzat să plece”, preciza IPJ Buzău.

Ca urmare, au fost făcute verificări pentru clarificarea situaţiei semnalate şi luarea măsurilor legale ce se impun. "Din investigaţii, poliţiştii au stabilit ca persoanele reclamate sunt doi bărbaţi în vârstă de 19 şi 36 de ani, din Valea Râmnicului şi Râmnicu Sărat, acesta din urmă fiind încadrat ca agent de poliţie la un post de poliţie din mediul rural. Poliţistul era în timpul liber”, arătau poliţiştii.

"Precizăm că încă din data de 13 ianuarie, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău a dispus cercetarea disciplinară cu privire la agent, iar în această seară, s-a dispus o nouă cercetare disciplinară, urmând ca în perioada imediat următoare să fie sesizat Consiliul de Disciplină în vederea luării măsurilor legale care se impun. Menţionăm că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău se delimitează de astfel de comportamente şi pune în aplicare prevederile legale în materie disciplinară în condiţii fermitate maximă", au precizat reprezentanţii Poliţiei în comunicatul remis zilele trecute.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.