Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polițistul nu te poate reține la secție mai mult de 12 ore, pentru legitimare (proiect MAI)

stirileprotv.ro
politist

Guvernul pregătește introducerea în legea poliției a unui termen de cel mult 12 ore pentru reținerea la secție a unei persoane, în vederea verificării identității acesteia, potrivit unui proiect inițiat de Ministerul de Interne.Actul normativ se află pe ordinea de zi a ședinței de joi a Executivului.

Polițistul are voie să ducă o persoană la secție atunci când:

  1. Nu s-a putut stabili identitatea acesteia ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice
  2. Din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor ori a bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală
  3. prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publicăluarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică

În prezent, legea prevede că polițistul este obligat să-i permită persoanei să părăsească, de îndată, sediul poliției după stabilirea identității, verificarea situației de fapt sau după finalizarea măsurilor legale care se impun.

Modificarea legislativă propusă de Interne prevede ca verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției să se realizeze fără să depășească 8 ore de la momentul inițierii deplasării. Tot astfel, întrucât în practică se pot ivi situații în care identitatea persoanei să nu poată fi stabilită în termenul de 8 ore, se propune ca acest termen să se prelungească cu perioada necesară stabilirii identității, verificării situației de fapt și luării măsurilor legale, fără a se depăși 12 ore de la momentul inițierii deplasării.

Totodată, în corelare cu modificările aduse, se instituie în sarcina organelor de poliție obligația de a permite persoanei să părăsească sediul după finalizarea activităților anterior menționate, sau/și după expirarea celor 12 ore, chiar în lipsa stabilirii identității.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.