Deputaţii polonezi au votat joi o reducere cu 20% a propriilor salarii, pentru a aplana un scandal declanşat de primele generoase pe care guvernul conservator le-a acordat miniştrilor, relatează AFP, conform agerpres.ro.
Camera inferioară a parlamentului, care are 460 de membri, a aprobat proiectul de lege, care îi vizează şi pe senatori, cu 240 de voturi 'pentru', două 'împotrivă' şi cinci abţineri.
Aproape toate voturile au venit din partea majorităţii conservatoare, care controlează ambele camere ale Parlamentului.
Strigând 'hoţii', aleşii principalelor trei partide de opoziţie nu au participat la vot.
Măsura a fost anunţată luna trecută de liderul partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski.
Deşi oficial nu este decât un simplu deputat, Kaczynski este considerat drept autorul de facto al acestei strategii şi al celor mai multe dintre deciziile politice ale majorităţii conservatoare care guvernează Polonia din toamna lui 2015.
"Am văzut că opinia publică cere modestie, prin urmare modestia va deveni realitate", a declarat atunci presei preşedintele PiS.
El a făcut această declaraţie după ce s-a aflat din mass-media că miniştrii PiS au primit prime între 15.000 şi 19.000 de euro. Aceste sume sunt considerabile într-o ţară unde salariul mediu lunar se situează în jurul la o mie de euro. Remuneraţia unui parlamentar polonez este în prezent de 2.350 de euro.
Cu atât mai mult cu cât în timpul campaniei electorale victorioase din 2015, conservatorii le-au reproşat predecesorilor lor liberali că şi-au acord prime, care erau însă mult mai mici decât cele de acum, şi au spus că au intrat în politică doar pentru a servi societatea.
Beata Szydlo, fost premier până în ianuarie, este cea care a aprobat primele, spunând că sunt necesare datorită 'muncii dure' a miniştrilor săi, lucru care a fost prost primit de opinia publică, aşa cum a arătat scăderea PiS în sondajele de opinie, partidul rămânând însă dominant.
PiS le-a cerut atunci miniştrilor să îşi doneze primele la Caritas, organizaţia de ajutor umanitar a Bisericii Catolice.
Polonia: Deputaţii au votat să-şi reducă salariile, pentru a aplana un scandal privind primele miniştrilor
Articole Similare

143
Ce se întâmplă cu propaganda rusă? După capturarea lui Nicolas Maduro, tonul la Moscova s-a schimbat radical
143

13
Apple va apela la Google pentru a-și perfecționa asistentul virtual Siri
13

329
Atac major la Fed: ancheta penală cerută de Trump împotriva lui Jerome Powell ar putea declanșa haos financiar
329

471
Un val de atacuri aeriene ruseşti au făcut ravagii în apropiere de Harkov / Primele informații despre victime
471

35
Meta Platforms a numit-o pe Dina Powell McCormick, fostă consilieră a lui Donald Trump, în funcția de președinte
35

348
Mai bătrân decât timpul: unde se află râul care curgea deja când primii dinozauri nici nu existau
348

944
Semnal de alarmă internațional: SUA reclamă la ONU o escaladare periculoasă după folosirea rachetei Oreșnik de către Rusia
944

1.253
'Decizia intră în vigoare imediat': Donald Trump anunță ce va păți orice țară care va face afaceri cu Iranul
1.253

450
Alertă diplomatică: o parte din personalul Ambasadei Franţei la Teheran a părăsit Iranul
450

1.235
Ministrul Apărării explică ce poziție va adopta România în cazul unei intervenții militare a SUA în Groenlanda
1.235

559
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul rămâne sub presiune, atât din cauza atacurilor repetate, cât și a crizei energetice severe
559

704
Incendiile din Patagonia, transformate în conspirație: cum a ajuns Israelul țap ispășitor într-un scandal de antisemitism în Argentina
704

741
VIDEO Viitorul Iranului, sub semnul incertitudinii: Un atac al SUA asupra Teheranului, printre scenariile posibile
741

















Comentează