Polonia e fermă: Nu vrea refugiaţi

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 07-03-2016

Actualizat: 07-03-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Uniunea Europeană nu poate obliga statele membre să accepte cote fixe de refugiaţi, a declarat luni ministrul polonez de externe Witold Waszczykowski, relatează DPA.

UE a încercat să aplice o schemă discutabilă pentru redistribuirea a 160.000 de solicitanţi de azil din Grecia şi Italia spre alte state membre UE, dar relocările abia au început, în contextul opoziţiei puternice a Polonia şi a altor state. 'În opinia noastră, relocările obligatorii sunt ineficiente şi lipsite de realism', a declarat Waszczykowski la Roma, după o întrevedere cu omologul său italian, Paolo Gentiloni.

Ministrul polonez, care reprezintă un guvern conservator ce a criticat schema de relocare împreună cu Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria, a afirmat că ţara sa nu va fi o destinaţie atractivă. 'Migranţii merg unde sunt locuri de muncă, iar în Polonia nu sunt condiţii favorabile', a afirmat el. 'Chiar dacă vin din Germania la noi, s-ar întoarce imediat deoarece condiţiile acolo sunt mult mai bune', a declarat ministrul polonez. Gentiloni nu a reluat un avertisment lansat în ultimele săptămâni de premierul italian Matteo Renzi de a sancţiona ţările central şi est europene pentru lipsa de lor solidaritate privind migraţia cu o reducere a subvenţiilor din partea UE. Ministerul italian a afirmat că sistemele de cote sunt 'cu siguranţă o alegere dificilă, dar într-un anumit sens inevitabilă' şi a apreciat că este 'nerealist' să se aştepte ca ţările din prima linie, cum ar fi Grecia şi Italia, să se descurce singure în faşa migranţilor care vin, anunţă Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri