Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polonia pregăteşte un 'raport detaliat' care să îi susţină cererile de reparaţii de război adresate Germaniei şi Rusiei

AP
Polonia

Polonia a creat un organism însărcinat cu elaborarea ''celui mai detaliat raport'' care să motiveze cererile Varşoviei de a primi din partea Germaniei şi a Rusiei reparaţii de război pentru Al Doilea Război Mondial, relatează joi agenţia EFE.

Raportul, ce va fi elaborat de Institutul pentru Pierderile de Război, va detalia pierderile economice, patrimoniale şi umane pe care Polonia le-a suferit în al Doilea Război Mondial, astfel încât guvernul de la Varşovia să-şi poată susţine în faţa Germaniei şi a Rusiei cererile de a primi reparaţii de război, a precizat deputatul polonez Arkadiusz Mularczyk, membru al partidului de guvernământ ''Lege şi Justiţie'' şi care conduce o comisie parlamentară dedicată problematicii reparaţiilor de război.

''Responsabilitatea de jure şi de facto le revine germanilor (...), dar şi Rusia (ca stat succesor al URSS) este de asemenea responsabilă pentru multe pagube'', a spus deputatul menţionat, potrivit Agerpres.ro.

Raportul ''amplu şi exhaustiv'' asupra efectelor ''celor cinci ani de ocupaţie'' include ''fotografii, liste cu locuri şi calcule ale pierderilor'' în toată ţara şi va fi remis guvernului polonez pentru ''a-i permite să întreprindă acţiuni diplomatice, legale şi politice în această chestiune'', a mai declarat acelaşi deputat.

La rândul său, premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că studiul asupra ''crimelor de război şi pagubelor'' provocate de Germania în timpul războiului vor cuprinde estimări economice ''actualizate la preţurile de astăzi'' şi va fi tradus în mai multe limbi ''pentru ca lumea să ştie''. ''Acestea sunt faptele şi merită efortul ca toată lumea să le cunoască'', a mai spus şeful guvernului polonez.

''Germanii au făcut mult rău Poloniei şi nu au plătit niciodată pentru aceasta din punct de vedere material'', a adăugat premierul Morawiecki.

Germania consideră însă că problema reparaţiilor de război pentru Polonia a fost închisă după ce guvernul comunist polonez din anul 1954 a semnat atunci un acord cu fosta Republică Democrată Germană (RDG) prin care Varşovia renunţa la cererile privind compensaţiile. Însă actualul guvern polonez consideră acel acord drept ilegal şi cere Germaniei reparaţii de război în valoare de circa 800 de miliarde de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.