Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polonia renunţă la majoritatea restricțiilor împotriva COVID-19

facebook.com
izolare coronavirus

Polonia renunţă la purtarea măştii şi la măsura carantinei, care nu vor mai fi obligatorii în această ţară începând din 28 martie, în urma scăderii numărului cazurilor de COVID-19, a anunţat joi ministrul Sănătăţii, potrivit AFP.

''Atât situaţia internaţională, cât şi perspectivele şi previziunile noastre sunt pozitive, ceea ce înseamnă că estimăm ca până la sfârşitul lui aprilie să avem o reducere semnificativă a infectărilor şi a spitalizărilor'', a declarat pentru presă Adam Niedzielski.

Potrivit noilor dispoziţii, purtarea măştii nu va mai fi obligatorie decât în unităţile medicale şi farmacii.

Ministrul recomandă cu toate acestea portul măştii în cazul adunărilor la care participă un număr mare de persoane.

Persoanele infectate nu vor mai avea obligaţia legală de a respecta izolarea, iar apropiaţii nu vor trebui să intre în carantină, potrivit Agerpres.

Obligativitatea carantinei va fi ridicată şi în cazul persoanelor care vin în Polonia din alte ţări, a anunţat ministrul.

La 1 martie, guvernul a ridicat deja restricţiile care vizau numărul persoanelor care pot intra în centrele comerciale, muzee, hoteluri şi restaurante.

De la debutul pandemiei, aproape 6 milioane de polonezi au fost infectaţi cu noul coronavirus şi aproape 115.000 au decedat.

Ministrul a anunţat joi 8.994 de cazuri noi, dintre care 146 de decese, echivalentul unei scăderi de 26% în comparaţie cu aceeaşi zi din săptămâna anterioară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.