Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polonia restituie drepturile primului dintre cei şase judecători suspendaţi de o instanţă controversată

AP
Polonia

Controversata Cameră Disciplinară a Curţii Supreme din Polonia a ridicat luni suspendarea primului dintre cei şase judecători sancţionaţi pentru criticile lor la adresa reformelor din justiţie introduse de guvernul naţionalist aflat la putere, relatează AFP.

Ridicarea suspendării lor este una dintre cele trei condiţii puse de UE pentru o transfera Varşoviei fonduri din planul de relansare european. Celelalte două sunt reforma sistemului disciplinar şi eliminarea Camerei Disciplinare, nerecunoscută de tribunalele europene, potrivit Agerpres.ro.

"Sper că de acum, după doi ani şi jumătate (de suspendare), voi putea relua munca", a declarat judecătorul Pawel Juszczyszyn la postul de televiziune TVN24 la scurt timp după anunţul deciziei Camerei Disciplinare, la capătul unei reuniuni la care el a refuzat să se prezinte.

Camera Disciplinară nu este recunoscută ca un tribunal de justiţia europeană, astfel că "fiecare zi în care am fost privat de dreptul de a-mi exercita meseria a reprezentat o încălcare a legii", a subliniat el.

Pawel Juszczyszyn a fost suspendat pentru că a pus sub semnul întrebării competenţele formale ale unui judecător numit de un controversat Consiliu Naţional al Jurisprudenţei (KRS) şi pentru că a cerut acces la listele de sprijin ale membrilor acestui consiliu.

Varşovia a anunţat săptămâna trecută că a încheiat negocierile cu Bruxellesul în legătură cu planul de relansare post-pandemie, însă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a atras atenţia printr-o scrisoare că, "înainte de orice plată", Polonia va trebui să facă dovada că a îndeplinit toate condiţiile puse.

Planul de relansare polonez, în valoare totală de circa 35 de miliarde de euro, a fost blocat de Bruxelles din cauza unor conflicte privind starea justiţiei în Polonia, în special existenţa acestei Camere Disciplinare a Curţii Supreme, o instanţă acuzată de Bruxelles că subminează independenţa judecătorilor.

Un proiect de lege prezidenţial care cuprinde destructurarea aceste camere este dezbătut în Parlament.

Conform opoziţiei de centru şi organizaţiilor de judecători, propunerile cuprinse în acest text nu ar rezolva totuşi problema politizării justiţiei în Polonia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.