Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polonia și Cehia intensifică verificările la granița cu Slovacia din cauza temerilor legate de migrație

imigratie

Polonia și Cehia au luat decizia, joi, să prelungească controalele de la granița cu Slovacia pentru a preveni intrarea ilegală a migranților pe teritoriul statelor lor, potrivit Reuters.

Guvernul polonez a decis să prelungească controalele cu 20 de zile, până pe 2 noiembrie, a anunțat Ministerul de Interne printr-un comunicat. Ministrul de Interne, Mariusz Kaminski, a afirmat anterior că va lua această măsură, iar Cehia se alătură măsurii, potrivit mediafax.

Nu sunt singurele state care, chiar dacă se află în Schengen, au controale la granițele comune pentru depistarea traficanților și persoanelor care migrează ilegal, în general din Orientul Mijlociu și Afganistan.

Cele două țări, alături de Austria, au întărit controlul frontierelor cu Slovacia la data de 4 octombrie.

„Există rezultate bune, există efecte clare”, a declarat Kaminski.

Conform Reuters, Slovacia este o țară de tranzit pentru migranții din Orientul Mijlociu și din Afganistan care încearcă să ajungă în Germania după ce au intrat în Uniunea Europeană trecând prin Serbia, țară în afara Uniunii Europene, apoi prin Ungaria.

Slovacia a prelungit și ea controalele de frontieră cu Ungaria până pe 3 noiembrie. Datele guvernului slovac arată că numărul migranților care intră în Slovacia a crescut de unsprezece ori, apropiindu-se de 40.000 în acest an.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.