Ministrul de Externe al Poloniei, Radosław Sikorski, a transmis Moscovei, în cadrul unei intervenții începute luni la New York, în fața Consiliului de Securitate al ONU, că orice aeronave sau rachete rusești care vor intra fără permisiune în spațiul aerian al NATO riscă să fie doborâte, și că rușii „să nu veniți aici să vă plângeți” dacă se întâmplă asta. „Ați fost avertizați.”
Avertismentul vine după ce pe 19 septembrie trei avioane de vânătoare din Rusia au pătruns timp de 12 minute în spațiul aerian al Estoniei, fiind ulterior interceptate de avioane F-35 italiene din cadrul NATO. Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a întărit mesajul lui Sikorski, declarând că „orice obiect zburător care încalcă spațiul aerian al Poloniei va fi doborât fără avertisment și fără ezitare”, conform Adevarul.
La rândul său, ministrul suedez al Apărării, Pål Jonson, a afirmat că Suedia își va apăra spațiul aerian „inclusiv prin utilizarea forței, dacă va fi necesar”. Poziția fermă a celor două țări reflectă schimbarea tonului statelor NATO din flancul estic, mai ales după aderarea Suediei la Alianță.
Deși retorica este una dură, NATO până acum a adoptat o abordare precaută, preferând reacții „proporționale” în loc de represalii automate. Tallinnul a menționat că aeronavele rusești care au încălcat spațiul Estoniei nu transportau armament periculos și nu reprezentau o amenințare iminentă, dar a avertizat că va reacționa dacă vreun zbor va fi perceput drept o amenințare reală.
Comentează