Sefa executivului polonez, Beata Szydlo, aflata în vizita la Berlin, i-a cerut cancelarului german Angela Merkel, o schimbare de directie în politica privind migratia, într-un interviu aparut vineri în cotidianul Bild, citat de AFP.
'Calea aleasa nu ne va duce departe. Avem nevoie de o schimbare de directie', a afirmat dna Szydlo, aflata la conducerea guvernului conservator din Polonia, estimând ca pericolul reprezentat de afluxul de refugiati a fost 'subestimat'. 'Zi de zi, auzim despre acte de violenta în care au fost implicati migranti', a spus premierul polonez, mentionând în acest context 'atacurile teroriste de la Paris' si 'agresiunile sexuale din noaptea de Anul Nou de la Koln'.
Referitor la politica Angelei Merkel în materie de migranti, sefa executivului polonez a afirmat: 'Trebuie sa recunoastem ca s-au facut greseli'. 'Situatia la frontierele externe ale Uniunii Europene a scapat de sub control', a mai estimat ea, adaugând: 'avem nevoie astazi de noi solutii'.
Guvernul dnei Szydlo s-a declarat pregatit sa ajute refugiatii, dar în afara granitelor UE, în timp ce precedentul guvern centrist acceptase ca Polonia sa gazduiasca în jur de 7.000 de refugiati, în conformitate cu cotele de repartizare a migrantilor între statele membre UE.
Comentează