Alerte de smog şi poluare atmosferică au fost emise în mai multe oraşe din Balcanii de Vest, generând o serie de proteste şi apeluri publice prin care rezidenţii au cerut autorităţilor locale să adopte măsuri pe termen lung împotriva acestor fenomene, informează DPA şi AFP preluat de agerpres.
În Belgrad, un protest a fost programat pentru vineri seară, în timpul căruia manifestanţii vor cere "măsuri pentru protejarea populaţiei şi o transparenţă mai mare în privinţa informărilor oficiale legate de poluarea extrem de ridicată".
"Suntem indignaţi de felul în care Guvernul a tratat această problemă", au declarat reprezentanţii mişcării de opoziţie "Ne davimo Beograd" ("Să nu sufocăm Belgradul"), organizatoarea acestui protest.
Autorităţile locale au păstrat în general tăcerea în privinţa acestei chestiuni sau au comunicat cifre mai mici atunci când au vorbit despre nivelul de poluare.
O declaraţie guvernamentală de joi după-amiază, prin care directorii de grădiniţe şi şcoli erau îndemnaţi să monitorizeze situaţia şi să decidă din proprie iniţiativă dacă vor închide aceste unităţi de învăţământ, a fost criticată vehement de mass-media şi de activiştii de mediu, care au considerat-o tardivă şi şovăielnică.
"Situaţia nu este mai gravă decât a fost în trecut. Este mai gravă în anumite oraşe din cauza vremii şi a smogului, pentru că nu avem zăpadă şi în lipsa Kosava", a declarat joi Ana Brnabic, prim-ministrul Serbiei.
Kosava - un vânt puternic din Balcani, care bate periodic, durează mai multe zile şi curăţă aerul din Belgrad - a fost intermitent în această iarnă. Meteorologii se aşteaptă ca acest vânt sezonier să se manifeste din nou pe durata acestui weekend şi să determine o scădere a poluării atmosferice.
În schimb, celelalte oraşe din regiunea Balcanilor nu beneficiază de un astfel de "agent natural de curăţare", iar rezidenţii doresc ca autorităţile să alcătuiască un plan pe termen lung care să prevadă eliminarea celor mai grave substanţe poluante.
Skopje din Macedonia de Nord, Sarajevo şi Tuzla din Bosnia şi Podgorica din Muntenegru sunt afectate la rândul lor de niveluri similare de poluare atmosferică.
Fenomenul devine vizibil în regiunea Balcanilor după instalarea smogului, iar particulele poluante se lipesc de vaporii de apă. Principalii vinovaţi sunt fumul degajat de coşurile sobelor cu lemn din multe locuinţe, de centralele termice care funcţionează pe bază de lignit şi de traficul rutier.
În ultimii ani, capitalele ţărilor din această regiune a Europei au apărut cu regularitate în Topul 10 al celor mai poluate oraşe din lume, conform aplicaţiei specializate AirVisual. Sarajevo ocupă în această săptămână primul loc în acest clasament, devansând Ulan Bator şi Dacca, în timp ce Belgrad se află pe poziţia a opta.
Potrivit unui studiu publicat recent de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu, poluarea aerului este direct responsabilă cu aproape 20% din totalul deceselor premature înregistrate în 19 oraşe din Balcanii de Vest.
Poluarea atmosferică generează proteste în mai multe oraşe din Balcani
Explorează subiectul
Articole Similare

1
Benjamin Netanyahu despre o eventuală intervenție în Iran: Revoluţiile se fac cel mai bine din interior
1

231
O nouă lovitură ucraineană pe teritoriul Rusiei - Atac cu drone la Volgograd
231

616
A explodat o dispută cu privire la cine îl va apăra în instanță pe Nicolas Maduro
616

2.018
Mai mult decât bizar: ce a putut să spună un bărbat când s-a trezit dintr-o operație la genunchi
2.018

100
Un grup important de deţinători de obligaţiuni venezuelene a anunţat vineri că este pregătit să înceapă negocieri pentru restructurarea datoriei
100

838
Piața așteaptă, Curtea Supremă americană tace: decizie amânată în privința tarifelor lui Donald Trump / Ce mize majore sunt în joc
838

1.575
Ce a făcut CIA-ul unui număr de șase câini în cadrul unui proiect de-a dreptul șocant
1.575

2.473
Avertismentul sumbru al lui Zelenski: Bucureștiul și Varșovia, în raza directă a noii amenințări rusești
2.473

65
xAI al lui Elon Musk a introdus restricţii asupra funcţiei de generare de imagini a chatbotului Grok pe platforma de social media X, după un val de reacţii negative
65

1.620
'Pahlavi se va întoarce!': manifestanții iranieni cer sfârșitul Republicii Islamice
1.620

3.738
'Dacă nu vor cu frumosul, atunci va fi cu urâtul': Trump lansează amenințări directe cu privire la anexarea Groenlandei
3.738

116
Phenianul denunţă o încălcare a spaţiului său aerian de către Coreea de Sud, care ar fi trimis o dronă
116

2.278
Elton John face dezvăluiri despre o întâlnire de coșmar cu Elvis Presley. Cum l-a întristat idolul copilăriei sale
2.278

















Comentează