Pompierii argeşeni au folosit o cameră cu termoviziune, joi, în cadrul unei operaţiuni de salvare a unui câine care intrase într-un canal de scurgere a apei pluviale din Piteşti potrivit Agerpres,
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, intervenţia a avut loc în cartierul Trivale, canalul de scurgere fiind îngropat la o adâncime de aproximativ 150 de centimetri.
"Animalul a intrat pe la gura de scurgere şi s-a deplasat aproximativ 100 de metri până în apropierea unei guri de colectare a apei. Pentru scoaterea acestuia s-a săpat şi spart canalul cu un buldoexcavator", au precizat reprezentanţii ISU Argeş.
Conform aceleiaşi surse, la intervenţie au participat nouă pompieri, iar pentru localizarea animalului a fost utilizată o cameră cu termoviziune aflată în dotarea autospecialei
Pompierii au folosit o cameră cu termoviziune pentru a salva un câine dintr-un canal de scurgere din Pitești
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

381
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
381

2.340
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
2.340

2.878
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
2.878

716
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
716

589
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
589

776
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
776

2.464
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.464

14.548
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
14.548

2.502
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.502

1.543
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.543

1.705
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.705

3.898
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.898

2.716
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.716
















Comentează