Pompierii militari au reuşit să oprească luni seara degajarea de fum semnalată în cursul dimineţii în perimetrul fostei mine de huilă Dâlja, de lângă Petroşani, din primele verificări apreciindu-se că incidentul a fost provocat, cel mai probabil, de aprinderea unui posibil depozit de steril aflat în curtea unui imobil potrivit Agerpres.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, degajările de fum s-au manifestat pe o suprafaţă de opt metri pătraţi. De asemenea, la faţa locului s-au efectuat cercetări asupra concentraţiei de metan, atât în zona afectată, cât şi la imobilele învecinate, rezultatul fiind negativ.
"Pompierii militari au lucrat la decopertarea manuală a zonei afectate - din cauza imposibilităţii utilajelor de a ajunge acolo, precum şi la inundarea perimetrului, la această oră fiind oprită degajarea de fum. Până la răcirea totală a rocii încălzite în urma arderii subterane, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Petroşani şi un echipaj specializat CBRN de la Detaşamentul de Pompieri Deva asigură şi la această oră zona", a informat ISU Hunedoara.
Incidentul de luni a fost anunţat de oamenii din zonă, care au relatat autorităţilor că în apropiere de fosta mină Dâlja din Petroşani se văd coloane de fum ce se degajă din pământ.
Imediat, la faţa locului s-au deplasat echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Petroşani, ce au asigurat zona şi au limitat propagarea unei eventuale arderi.
Pentru evaluarea situaţiei şi stabilirea măsurilor ce se impun, prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, a dispus convocarea la sediul Primăriei Petroşani a Grupului de suport tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de accidente, avarii, explozii şi incendii în industrie, inclusiv prăbuşiri de teren cauzate de exploatări miniere sau alte activităţi tehnologice.
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din Petroşani a trimis la faţa locului o echipă de experţi împreună cu specialiştii din cadrul ISU Hunedoara, pentru a gestiona situaţia şi a determina cauza arderii.
Pompierii au reuşit să oprească fumul degajat din pământ, în perimetrul fostei mine Dâlja
Articole Similare

27
Bărbat din Pitești, arestat preventiv după ce a lovit un altul în apropierea unei săli de jocuri de noroc
27

72
Turiștii au renunțat să mai vină la săniuș în zona Lacului Sfânta Ana
72

3.544
DIICOT lovește o mega-rețea: prima condamnare în dosarul în care un „om de paie” a pus mâna pe terenuri de 13,7 milioane de euro
3.544

21
Poliția Locală Ploiești a aplicat amenzi de 27.000 lei pentru comercianții de flori și mărțișoare
21

2.489
Elevi români rămași blocați în Dubai din cauza războiului SUA-Iran vor primi absențe, informează Inspectorul școlar general al ISJ Vrancea
2.489

43
Fermierii din Covasna vor putea vinde produse locale printr-o platformă online
43

63
Peste 100 de beach-baruri care funcționau ilegal pe litoralul românesc au fost demolate
63

12
Risc mare de avalanșă în Carpații Meridionali. Stratul de zăpadă atinge aproape doi metri
12

218
O femeie a rămas fără un picior după un accident în lanț provocat de un șofer care a trecut pe roșu la semafor, în Brăila
218

121
Biserica Ortodoxă a reușit, prin resursele proprii, să scoată oamenii din Israel și din zona de conflict
121

77
Expert european (ECHA) avertizează: Dacă nu îi sprijinim, îi pierdem, iar alte țări îi vor valorifica. Dialog strategic între Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și președintele European Council for High Ability
77

71
Piața auto din România, în declin. Românii nu mai dau bani nici pe mașini noi, nici pe SH
71

8.223
BREAKING Ministrul Justiției a făcut nominalizările la șefia Parchetului General, DNA și DIICOT
8.223

















Comentează