Pompierii argeşeni intervin în continuare, vineri dimineaţă, pentru lichidarea incendiului izbucnit la un depozit de solvenţi din comuna Bradu, lângă municipiul Piteşti.
"Echipajele sosite în sprijin de la celelalte judeţe s-au retras, iar în continuare au rămas forţele şi mijloacele noastre. Nu au fost probleme de ordin medical (...). Sunt 13 autospeciale de stingere cu aproximativ 50 de pompieri", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, conform AGERPRES.
Conform aceleiaşi surse, în cursul nopţii s-a putut interveni cu un utilaj pentru a căuta şi stinge focarele.
"Datorită intervenţiei prompte şi operative, incendiul nu s-a extins la construcţiile celorlalţi vecini din apropiere, manifestându-se la depozitul aflat în spaţiu deschis şi la o parte din asteriala unei construcţii administrative. De asemenea a mai ars o semiremorcă aflată în apropierea focarului", a mai anunţat ISU Argeş.
Substanţele scurse din incintă au ajuns într-un canal de fugă, fiind monitorizate de către pompieri, care au construit şi câteva baraje. Ulterior, specialişti de la Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea au acţionat pentru a inhiba acele substanţe.
Un incendiu puternic a izbucnit, joi seară, la o hală din localitatea Bradu, la sud de Piteşti, autorităţile emiţând un mesaj RO-ALERT pentru populaţie din cauza degajărilor mari de fum.
Conform ISU Argeş, focul a izbucnit la un depozit de solvenţi aflat pe drumul 23. La faţa locului s-a intervenit cu 15 autospeciale de stingere cu apa şi spumă, două ambulanţe SMURD de prim ajutor calificat, un echipaj CBRN şi o autospecială de salvare de la înălţime.
Pentru localizarea flăcărilor, care se manifestau pe o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi, în sprijinul echipajelor argeşene au fost trimise trei maşini de stingere de la ISU Dâmboviţa, două de la ISU Olt şi una de la ISU Giurgiu, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Pompierii se luptă de aproape 11 ore să stingă incendiul izbucnit la o hală din Piteşti
Articole Similare

1.398
Musk schimbă macazul: Vrea să construiască o catapultă electromagnetică uriașă, instalată pe Lună
1.398

2.601
Permisia dată criminalului turc, Abdullah Atas, ar fi fost semnată după evadare. Documentul care naște noi suspiciuni
2.601

3.302
Raluca Moroșanu, declarații controversate - Judecătoarea afirmă că știe de existența unor fapte de corupție la CAB, dar nu a sesizat procurorii
3.302

72
VIDEO La întâlnirea cu PS Ambrozie, ambasadorul Irlandei în România a remarcat rolul important al Bisericii Ortodoxe Române în Irlanda
72

3.135
Economistul Cristian Păun a tradus cifrele INS: Ce înseamnă recesiunea tehnică, care sunt implicațiile, cum și când se poate ieși?
3.135

42
Alertă în Timiș: bărbat dat dispărut de familie, căutat cu scafandri şi sonar în Lacul Surduc
42

646
Jaf la o sală de jocuri din Câmpulung: angajată amenințată cu o armă de un bărbat mascat. A fost deschisă o anchetă
646

2.999
Ce s-a întâmplat după descinderile DNA la rețeaua de transport Uber și Bolt: Evaziune fiscală de circa 28 de milioane de lei și sute de șoferi plătiți pe "sub mână"
2.999

67
FOTO PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, l-a primit în vizită pe ambasadorul Irlandei în România
67

664
Profesorii amenință cu boicotarea simulărilor la Evaluarea Națională și BAC. Sindicatele au declanșat referendum pentru grevă
664

65
Accident de muncă în Suceava: muncitor grav rănit după ce a fost prins sub un mal de pământ
65

1.355
INS respinge acuzațiile lui Marcel Ciolacu privind recesiunea tehnică: “Nu e nicio coafare a datelor!”
1.355

1.906
VIDEO Liana Arsenie, șefa CAB, atac direct la actualul procuror Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder: "Nu a internalizat valorile niciuneia dintre profesii"
1.906

















Comentează