Ponta, citat în instanţă pe 1 aprilie

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 19-03-2015

Actualizat: 19-03-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Victor Ponta este citat, în 1 aprilie, la Curtea de Apel Cluj, în procesul intentat de liderul PNL Cluj Mihai Seplecan, care a depus o plângere penală deoarece Guvernul nu a organizat alegeri parţiale pentru conducerea Consiliului Judeţean, după demisia lui Horea Uioreanu.

"Urmare a plângerii făcute în contencios administrativ în legătură cu obligarea Guvernului Ponta de a respecta legile şi de a declanşa alegerile parţiale pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, prima înfăţişare va avea loc în data de 1 aprilie, ora 9.30, la Secţia de Contencios administrativ a Curţii de Apel Cluj. Victor Viorel Ponta şi PSD au impresia că se poate glumi pe seama drepturilor cetăţenilor Clujului de a alege şi de a fi ales. Sper să nu trateze situaţia ca pe o glumă, aşa cum s-au obişnuit să guverneze România”, spun reprezentanţii PNL Cluj, într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

Potrivit citaţiei Curţii de Apel Cluj, în acest proces apare ca pârât "Guvernul României - prin prim-ministrul Victor Ponta”, iar PNL Cluj este reclamant.

În ianuarie, Mihai Seplecan a depus, la Parchetul instanţei supreme, o plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva premierului Victor Ponta, pentru că nu organizează alegeri parţiale la preşedinţia Consiliul Judeţean Cluj, după demisia lui Horea Uioreanu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri