Premierul Victor Ponta a afirmat duminică, referitor la dosarul său aflat în faza de urmărire penală, că în prima zi când revine în ţară se va duce şi la procuror.
"Dosarul e în faza de urmărire penală, având în vedere că au trecut opt ani de atunci. În prima zi când vin în ţară, sigur, că mă duc şi la procuror", a spus Ponta duminică, la B1TV.
Întrebat dacă procurorul poate decide modul în care are loc urmărirea, Ponta a spus: "Bine-nţeles, tot ceea ce e prevăzut în Codul de urmărire penală. Deja noi trăim în altă realitate juridică. Dacă eu, când eram procuror, aş fi făcut afirmaţiile care se fac în zilele astea, m-ar fi dat afară imediat şi mi-ar fi spus că nu am trecut pe la Facultatea de Drept. Acum, sigur, se pot face tot felul de afirmaţii şi mergem mai departe. (...) Eu mă pricep la drept, drept penal. Ceea ce se întâmplă azi nu are nicio legătură cu dreptul penal, are legătură cu ... pe cine vreţi să...".
El a explicat că, deşi au fost aleşi, mulţi primari, preşedinţi de Consilii judeţene şi parlamentari nu mai sunt în funcţie.
"Uitaţi-vă, vedeţi, asta e marea problemă şi înţeleg tulburarea şi din PSD. Nu înţeleg liniştea din PNL. Mi se pare uşor iresponsabilă. Întrebarea este de ce mai participăm la alegeri cu primari, cu preşedinţi de Consilii judeţene, cu parlamentari, cu prim-ministru, dacă oricum, după aia, nu mai e niciunul în funcţie. Luaţi-i de prin judeţe, aşa, să vedeţi câţi primari şi preşedinţi mai sunt în funcţie. Sau dacă un guvern se schimbă că vrea un procuror, de ce mai facem alegeri? Asta e întrebarea la care cred că trebuie să răspundem noi, dar mă uitam la editorialele pe care dvs. le scrieţi şi după aia confraţii din presă, de frică sau mă rog, la ordin, se fac că nu înţeleg ce spuneţi. Cam aşa e şi cu politica asta. De frică sau la ordin ne facem că nu înţelegem", a mai spus Ponta.
Întrebat din nou despre măsurile prevăzute de Codul de procedură penală care l-ar putea viza, printre care măsura controlului judiciar, premierul a afirmat: "Da. Orice (n.r.măsură) prevăzută de Codul de procedură penală". AGERPRES
Ponta: În prima zi când vin în ţară, mă duc şi la procuror
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

743
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
743

3.413
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
3.413

4.018
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
4.018

5.667
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
5.667

2.853
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
2.853

2.955
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
2.955

88
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
88

4.321
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.321

3.927
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.927

247
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
247

173
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
173

2.748
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.748

1.312
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.312
















Comentează