Ponta începe discuţiile pentru noul Guvern. Tăriceanu a ajuns la Palatul Victoria

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 02-12-2014

Actualizat: 02-12-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liderul PSD, Victor Ponta, se află în faţa unei provocări importante în ceea ce priveşte susţinerea guvernamentală şi rămânerea sa în funcţia de şef al executivului. Problemele care trebuiesc rezolvate sunt numeroase, având în vedere că UDMR manifestă o intenţie clară de a părăsi guvernarea, iar Marian Vanghelie anunţă ruperea unui grup de 20-25 de parlamentari din grupul PSD-UNPR-PC, astfel încât majoritatea parlamentară devine destul de fragilă.

În acest sens, preşedintele Senatului şi lider al Partidului Liberal Reformator, Călin Popescu Tăriceanu, este în acest moment la Palatul Victoria unde poartă o discuţie cu premierul Ponta pe tema susţinerii unui viitor guvern Ponta IV.

De altfel, premierul Ponta declara săptămâna trecută că, imediat după adoptarea bugetului, va propune în cadrul coalitiei de guvernare o restructurare a Guvernului, pentru a permite, astfel, ca şi partidul lui Tăriceanu să fie reprezentat la nivel de miniştri. Tot astăzi, premierul se va mai întâlni cu parlamentarii din Grupul minorităţilor naţionale, cu reprezentanţi ai Grupului parlamentar liberal şi conservator, Totodată, Ponta a anunţat că va participa la şedinta grupurilor parlamentare reunite ale PSD din Senat şi Camera Deputaţilor.

Citeşte şi:

EXCLUSIV - Vanghelie își face braț parlamentar: 25 de senatori și deputați, prima țintă

Victor Ponta își verifică majoritatea într-un turneu-fulger în Parlament

UDMR vrea să iasă de la guvernare, un alt partid vrea să intre

sursa foto: www.romanialibera.ro

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri