Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ponta la Paris, Băsescu cel mic la răcoare

ponta nervos

Reuniunea are drept scop pregătirea summitului European care va decide noua conducere a Europei, întâlnirea fiind dedicată priorităţilor viitoarei Comisii Europene.

La această reuniune mai participă Werner Faymann (Austria), Elio di Rupo (Belgia), Helle Thorning-Schmidt (Danemarca), Matteo Renzi (Italia), Robert Fico (Slovacia) şi Bohuslav Sobotka (Cehia). Mai sunt prezenți, potrivit Guvernului României, vicecancelarul german Sigmar Gabriel, liderul Partidul Social-Democrat (SPD), dar şi Martin Schulz, fostul preşedinte al Parlamentului European, care prezidează de altfel grupul social-democraților din noul legislativ European.

În tot acest timp, preşedintele României, Traian Băsescu, a rămas în ţară să ofere explicaţii cu privire la scandalul de corupţie în care este implicată familia sa. Fratele mai mic al acestuia, Mircea Băsescu, a fost arestat pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti. Mircea Băsescu este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel, cunoscut în lumea interlopă sub numele de Bercea Mondial, pentru a interveni pe lângă judecători, astfel încât Sandu Anghel să scape de închisoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.