Premierul Victor Ponta a declarat pentru Digi24 că se va întâlni mâine cu liderul liberal Crin Antonescu. Cei doi ar urma să reia discuţiile pe tema structurii Guvernului.
Surse politice spuneau anterior că o întâlnire între co-președinții USL ar urma să aibă loc în această seară, pentru a discuta despre criza din USL.
Liderii liberali şi-au programat pentru această seară o şedinţă în care se va stabili strategia partidului în negocierile din USL. La discuţia la care au fost chemaţi şi liderii din teritoriu se va stabili strategia partidului în negocierile cu PSD pe tema structuriii Guvernului.
Întâlnirea este programată să înceapă la ora 18.00 și va avea loc la sediul central al PNL din Aviatorilor.
Se va discuta cu siguranță ce vor face liberalii, din punctul de vedere al acestor negocieri, deoarece au fost multe discuții pe această temă în partid. Au apărut, practic, două tabere – una care spune că partidul ar trebui să iasă de la guvernare, dacă premierul Victor Ponta insistă să numească un al patrulea vicepremier de la PC, și o alta, care susține că PNL ar trebui să rămână la guvernare indiferent ce s-ar întâmpla cu această propunere.
Citește și:INTERVIU Quintus: Unitatea USL mai importantă decât candidatura lui Antonescu/AUDIOSURSE – Sedinta de urgenta la PNL: Tine Antonescu partidul in Guvern?EXCLUSIV Tăriceanu apel la șefii USL: Negociați o soluție!/AUDIOAUDIO Mesaj transant din PNL: E o crima sa ramanem in Guvern!IPOTEZA-soc la PNL: Chitoiu il decapiteaza pe Crin si merge cu USD