Victor Ponta continuă să tragă concluzii la două săptămâni după pierderea alegerilor. Premierul găseşte şi motive de mândrie în rezultatul alegerilor.
"Am știut să ne adresăm votanților nostri, am făcut-o convingător. Vorbim de 5,3 milioane de alegători, un număr mai mare decât cei care l-au votat pe Adrian Năstase sau Mircea Geoană, egal cu cel obținut de Traian Băsescu în 2004 si 2009, dar am fost însă total nepregătiți pentru așteptările, supărarile si resentimentele unor largi segmente de populatie. (...) Vorbesc de tineri, de ardeleni, de românii din diaspora, care aveau sentimente speciale legate de tema comunismului, a protecției persoanelor acuzate de corupție, a rolului baronilor locali. Dar mai ales a temerii că toată puterea va fi concentrată la o singură forță politică, PSD și Victor Ponta! Mobilizarea acestora în turul doi a decis rezultatul final!", a declarat Victor Ponta, într-un interviu pentru evz.ro.
Victor Ponta este de părere că mobilizarea anti-PSD a fost stârnită de organizarea alegerilor din Diaspora, dar afirmă, contrar celor susţinute de Geoană şi Vanghelie, că nu a încercat să saboreze votul din străinătate. Paradoxal, premierul susţine că nu crede că majorarea numărului de secţii de votare ar fi o soluţie pentru viitoarele alegeri. În schimb, Ponta propune votul electronic sau votul prin corespondenţă.
Comentează