Noul ministru al Transporturilor, Iulian Matache, a depuns vineri, la ora 9,00, jurământul de învestitură în funcţie. De la ceremonia a lipsit atât premierul Victor Ponta, cât şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a fost înlocuit de Vasile Nistor. Au fost prezenţi, în schimb, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, vicepremierul Gabriel Oprea şi alţi membri ai Guvernului. Preşedintele Iohannis nu a rostit un discurs cu această ocazie, ci doar ia urat succes noului ministru în momentul în care cei doi au dat mâna.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind numirea lui Iulian Matache la conducerea Ministerului Transporturilor. Fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Matache a fost a doua propunere a premierului Victor Ponta pentru acest portofoliu, după ce preşedintele Klaus Iohannis a respins numirea lui Mihai-Viorel Fifor în această funcţie, pe motiv că nu are expertiza şi experienţa managerială necesare gestionării domeniului complex al transporturilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul prin care se ia act de demisia lui Ioan Rus, ministru al Transporturilor, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului.
Rus a demisionat din funcţie după o serie de declaraţii referitoare la românii din străinătate. Premierul Victor Ponta i-a acceptat demisia lui Ioan Rus pe 11 iunie.
Ponta şi Tăriceanu l-au sfidat pe Iohannis
Articole Similare

383
Stai acasă și conduci o mașină reală. Noul proiect care le permite oamenilor să șofeze de pe canapea
383

781
Despăgubire record pe malpraxis: O doctoriță din București va plăti 80.000 de euro pentru că a pus în pericol viața unei femei
781

1.641
Trump dă de pământ cu Putin și Medvedev: ‘Tigru de hârtie’ și ‘om prost’ – ce soluție propune pentru pacea din Ucraina
1.641

113
Prețul gigacaloriei rămâne neschimbat. Bujduveanu promite iarnă fără facturi mai mari la căldură
113

1.251
Medvedev vorbește de un posibil război cu Europa: 'Rusia a venit întotdeauna în Europa doar ca eliberator, nu ca invadator'
1.251

1.202
Un colos al trecutului învie din propria cenușă: Bijuteria industrială din Pipera se reinventează
1.202

391
Curățenia de toamnă te poate costa scump. Românii riscă amenzi serioase dacă dau foc la frunze chiar și în propriile gospodării
391

1.045
Tristan Tate izbucnește legat de alegerile din Republica Moldova: Mi se rupe! Nu sunt clovnii mei
1.045

801
Trump susține că Nobelul pentru Pace va fi acordat unui 'tip fără merite': Președintele SUA repetă că este dezamăgit de Putin
801

1.360
România, preț triplu la energie față de UE - Bogdan Ivan cere anchete la ANRE după semnalul dat de Nicușor Dan: 'Cum Doamne se întâmplă...' / Ultimatum de 60 de zile
1.360

440
Italia își retrage fregata care trebuia să ducă ajutoare în Gaza: Se tem de un conflict diplomatic cu Israelul
440

1.038
VIDEO Nicușor Dan dezvăluie când va merge în SUA, pentru întâlnirea cu Donald Trump: Cum evoluează discuțiile pentru Visa Waiver
1.038

966
VIDEO De ce durează numirea noilor șefi la SRI și SIE. Nicușor Dan: 'E o chestiune politică, na'
966
Comentează