Premium
Victor Ponta are parte de un portret "la sânge" realizat de unul dintre cele mai apreciate condeie din România contemporană. Eseistul Andrei Pleşu îi face premierului autosuspendat un portret prin comparaţie cu Traian Băsescu... iar Ponta nu iese deloc din acest exerciţiu.
"Nu mă bucur de suferinţa nimănui şi îi doresc domnului Ponta o grabnică şi durabilă însănătoşire. Nu există durere „meritată”. Mă gîndesc însă şi la o altă boală, mai puţin violentă, dar mai greu de vindecat, tocmai pentru că nu e resimţită de cel în cauză drept boală. Ba uneori, ea se manifestă drept „bravură”, „talent politic”, „simţ al replicii”, „haz” conjunctural. Dl. Ponta afişază frecvent postura unui neînfricat, expert în băşcălie „bine plasată”, în eschiva şmecheră, într-un previzibil dozaj de „capete-n gură”, ocheade ironice şi obrăznicii de cartier. Or, de asemenea simptome nu se ocupă, terapeutic, nimeni! Lui însuşi nu-i trece prin cap să ia o pauză pentru „linişte şi odihnă”, cum a făcut-o pentru preţiosul său genunchi. Din contra: ameninţă pe „rău-voitori” ca se va întoarce pe cai mari din Turcia şi „pre mulţi va popi” în zborul său către un viitor luminos.
Aspectul cel mai amuzant, de fapt tragicomic, al maladiei structurale de care suferă dl. Ponta este ceea ce s-ar putea numi „sindromul Băsescu“. Psihanaliştii vor şti să explice deîndată mecanismul acestui clasic „transfer”: „victima” sfîrşeşte prin a se identifica, fără să-şi dea seama, cu „adversarul”. Îi preia stilul, retorsiunea promptă, sentimentul invincibilităţii şi al propriei, indemolabile, îndreptăţiri. Soarta nu e numai crudă. E şi ironică. Dl. Ponta a evidenţiat, cîndva (alături de „antibăsiştii” obsesiv-compulsivi care îi sunt mereu prin preajmă), inconsecvenţa „modelului” său: Traian Băsescu a zis odată că, dacă se întîmplă cutare şi cutare, demisionează în cinci minute. N-a demisionat. Dar iată-l pe prim-ministrul nostru zicînd, după alegeri, că e gata să demisioneze dacă preşedintele nou votat i-o cere. Or, de curînd, preşedintele i-a cerut-o de două ori. Nu şi-a ţinut cuvîntul. A mai declarat, în martie 2015, că dacă DNA va începe urmărirea lui penală, „bineînţeles” va demisiona. N-a făcut-o. Cînd fratele lui Traian Băsescu a fost arestat, dl. Ponta, preocupat de imaginea patriei, a cerut ca preşedintele să demisioneze. Mai ieri, a fost arestat cumnatul premierului. Demisia proprie nu i s-a mai părut „de rigoare”. Victor Ponta a luat în rîs opinia „abuzivă” a opoziţiei, cum că, în vara lui 2012, ar fi avut loc o încercare de lovitură de stat.
Ce spune acum acelaşi personaj? Că opoziţia (în complicitate cu justiţia) încearcă o lovitură de stat. S-a făcut tapaj, acum ceva timp, despre faptul că Traian Băsescu a ascuns poporului o vizită la spital, probabil ca să-şi camufleze inaptitudinea de a guverna. A citit cineva, la momentul cuvenit, vreun comunicat oficial despre brusca vătămare a picioarelor prim-ministeriale, despre plecarea în Turcia, despre perspectivele funcţionării statului în noile condiţii? Nu. Totul s-a aflat pe bază de „surse”, sau de „indiscreţii”. Una peste alta, Traian Băsescu a devenit, în mod inconştient, reperul micului Titulescu. Indiferent despre ce este vorba, numele „fostului” (şi eventual al Elenei Udrea) se repetă, halucinatoriu, în mai toate declaraţiile prim-ministrului. Băsescu e, pentru el, un substitut de argumente, de limpezime, de sinceritate. Băsescu e, aproape, conţinutul lui de viaţă, „reperul“ său ideologic şi strategic, marota lui existenţială. (...)
Dle. Ponta: pentru un genunchi dizlocat poţi, oricînd, să chemi salvarea. Dar pentru boala Domniei Voastre, salvarea nu poate veni decît de la un exerciţiu personal de reflecţie în singurătate, însoţit de o igienică uitare de sine. Şi de o reevaluare a rostului D-Voastre pe lume, a limitelor proprii şi a valorilor adevărate pe care sunteţi dispus (şi pregătit) să le asumaţi. E, cred, singura dvs. şansă de a îmblînzi, cît de cît, „soarta cea crudă”…", scrie Andrei Pleşu pe blogul său de la Adevărul.
