Ponta a anuntat ca, de când a devenit prim-ministru, România a facut o serie de 'gesturi concrete' în relatia cu Republica Moldova, gesturi care sa reflecte 'obligatia fundamentala' de a oferi sprijin pentru Chisinau în ceea ce priveste dezvoltarea institutiilor democratice, dezvoltarea economica si integrarea în UE a acestui stat.
'Toate aceste lucruri concrete cred ca au pentru populatia Republicii Moldova un impact mult mai mare decât declaratiile frumoase, dar care nu le-au folosit foarte mult în ultimii 20 de ani, si cred ca obiectivul strategic al României în perioada imediat urmatoare este grabirea procesului de aderare a Moldovei la Uniunea Europeana, dupa care, la un moment dat, prin vointa oamenilor aflati pe ambele maluri ale Prutului, atunci putem sa îndeplinim si obiectivul de unitate nationala, dar acum important este sa sprijinim Moldova sa se integreze în UE cât mai repede', a spus Ponta, potrivit Agerpres.
Comentează