Portarul naţionalei de handbal, Iulia Dumanska pleacă de la SCM Râmnicu Vâlcea

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 26-05-2020

Actualizat: 26-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Federatia Romana de Handbal

Portarul naţionalei de handbal, Iulia Dumanska, şi-a anunţat oficial, marţi seară, plecarea de la echipa SCM Râmnicu Vâlcea, cu care a câştigat titlul naţional în 2019, potrivit news.ro.

”Ce momente! Ce atmosferă! Ce amintiri! A venit ziua în care trebuie să mulţumesc tuturor oamenilor din Râmnicu Vâlcea pentru aceşti doi ani petrecuţi aici. A fost o mare onoare pentru mine de a fi căpitanul acestei echipe. Un mare multumesc colegelor mele, stafului şi în special fanilor noştri pentru susţinerea necondiţionată. Îmi pare rau pentru că această situaţie neplăcută, generată de Covid-19, a făcut ca noi să nu putem avea o altfel de despărţire. Vă doresc multă sănătate şi numai bine! Ne vom revedea curând”, a transmis Dumanska, însă fără a preciza următoarea destinaţie.

Citește și: Minerii se revoltă în Valea Jiului! Care sunt nemulțumirile lor și ce măsuri vor lua

Dumanska ar putea ajunge în Croaţia, la Podravka Koprivnica, însă relatările presei din această ţară nu au fost confirmate oficial de club.

Dumanska a câştigat titlul cu SCM Râmnicu Vâlcea în 2019, iar în 2020 a încheiat în postura de lider al Ligii Naţionale cu aceeaşi echipă, în urma deciziei FR Handbal de a întrerupe competiţia fără a declara titlul naţional.

SCM Râmnicu Vâlcea va juca în sezonul viitor în Liga Campionilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri