Porți deschise la Sediul Administrativ al județului Alba, cu ocazia Nopții Muzeelor

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 14-05-2025 20:21

Actualizat: 14-05-2025 23:21

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Sediul Consiliului Judeţean (CJ) Alba, o clădire construită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, printre primele construite în fortificaţia de tip Vauban, va putea fi vizitat sâmbătă, 17 mai, de Noaptea Muzeelor, prilej cu care vor fi organizate expoziţii, un concert şi un moment de reconstituire istorică.

"Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultura Augustin Ben Alba şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia organizează o seară culturală de excepţie în cadrul programului european 'Noaptea Muzeelor', prin acţiunea 'Porţi deschise la Sediul Administrativ al Judeţului Alba'. Publicul este invitat să descopere bogăţia patrimoniului artistic, istoric şi etnografic al judeţului într-un spaţiu instituţional deschis special pentru această ocazie", au anunţat, miercuri, organizatorii, potrivit Agerpres.

Astfel, între orele 18:00 - 23:00, în Galeria de Artă Contemporană poate fi vizitată o expoziţie de pictură şi sculptură, iar la ora 19:00 va fi vernisată o expoziţie unică de oglinzi vitrate, "Glass Nouveau. Oglinzile lui Cristian Anghelescu".

De la ora 20:30, cei prezenţi vor putea urmări "Un destin la marginea Imperiului: Povestea Centurionului Lucius Aninius Firminus, primul pilus al Legiunii a XIII-a Gemina (Frontierele Imperiului Roman" în UNESCO) - reconstituire istorică.

Începând cu ora 21:30 va avea loc "Symphony Rock - Coincidentia Oppositorum: Concert extraordinar, fuziune între muzica simfonică şi rock".

Totodată, la Centrul Etnografic al Judeţului Alba, situat în aceeaşi clădire, poate fi vizitată expoziţia "Plante vechi, La Belle Epoque şi ierbarul lui Adalbert Cserni: O incursiune în lumea botanicii de altădată". Tot aici, vor fi ateliere de creaţie artistică şi meşteşuguri tradiţionale: olărit, arta lemnului, ţesături, cusături tradiţionale, arte plastice şi decorative.

Fanfara Transilvania Junior va susţine un recital de muzică de fanfară.

Evenimentul se adresează tuturor celor pasionaţi de artă, istorie, tradiţii şi inovaţie culturală.

Intrarea este liberă.

Consiliul Judetean (CJ) Alba s-a mutat din luna august 2024 în această clădire veche de trei secole, printre primele construite în fortificaţia de tip Vauban din Alba Iulia, fiind ridicată în timpul Imperiului Habsburgic în imediata apropiere a Porţii a III-a a Cetăţii Alba Carolina. Clădirea a fost supusă în perioada 2018-2024 unor ample lucrări de restaurare, în valoare de peste 16 milioane de lei

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri