Portugalia afirmă că a autorizat 76 de aterizări ale unor avioane militare americane la baza aeriană Lajes din Insulele Azore şi 25 de survolări ale teritoriului său de la începutul războiului purtat de SUA şi Israel împotriva Iranului, însă cu condiţia ca acestea să nu fie folosite pentru bombardarea infrastructurilor civile, transmite marţi Reuters, potrivit Agerpres.
Ministrul de externe Paulo Rangel a declarat, într-o audiere parlamentară, că SUA s-au conformat condiţiei, în spiritul de 'colaborare loială' între cei doi aliaţi membri NATO, însă au existat şi câteva ocazii în care permisiunea de aterizare a fost refuzată.
Spania, Franţa, Italia, Austria şi Elveţia au restricţionat sau au refuzat accesul avioanelor militare americane în spaţiul lor aerian sau la bazele lor în legătură cu războiul în Iran.
'Suntem împotriva oricărui atac împotriva infrastructurii civile şi am făcut din aceasta o condiţie pentru utilizarea bazei aeriene Lajes', a afirmat Rangel.
El a explicat că Lisabona acordă autorizaţii de folosire a bazei pentru operaţiuni militare în cazul unui atac asupra Statelor Unite, cu condiţia ca răspunsul să fie 'necesar şi proporţional' şi să nu aibă drept ţintă civili.
'Guvernul portughez a ţinut întotdeauna să gestioneze această situaţie în mod transparent. Noi spunem când autorizăm şi când există tranzituri de avioane americane, alte guverne (europene) procedează cum consideră de cuviinţă', a declarat ministrul de externe, reiterând că Portugalia susţine o rezolvare diplomatică a conflictului din Iran.
Baza aeriană Lajes este un hub strategic care găzduieşte a 65-a escadrilă de bază aeriană a US Air Force, furnizând sprijin de bază şi de rută pentru operaţiuni ale SUA şi NATO.




























Comentează