Uşile Portugaliei sunt deschise turiştilor, a declarat vineri ministrul de Externe, Augusto Santos Silva, una din primele ţări europene care urează bun venit vizitatorilor străini, transmite Reuters potrivit Agerpres.
"Turiştii sunt întâmpinaţi cu bucurie în Portugalia", a afirmat Santos Silva pentru publiaţia Observador, explicând că vor fi introduse unele măsuri de verificare a sănătăţii la aeroporturi, dar nu va exista carantină obligatorii pentru cei care sosesc pe calea aerului.
Portugalia, care până acum a înregistrat 30.200 de cazuri şi 1.289 de decese, a început să ridice gradual restricţiile instituite de la jumătatea lunii martie pentru a opri răspândirea noului coronavirus. Ţara este mai puţin afectată decât vecinele sale, Spania şi Italia, care ambele vor să-şi redeschidă activitatea luna viitoare.
"Sistemul de sănătate al Portugaliei răspunde bine la criză, şi este foarte important pentru noi să urăm bun venit turiştilor", a declarat Santos Silva.
Declaraţia sa vine după ce operatorul aerian britanic low-cost easyJet a anunţat reluarea unor zboruri spre Portugalia luna viitoare. Şi compania aeriană portugheză TAP a reluat unele din cursele sale aeriene internaţionale, spre Londra şi Paris.
Până în 15 iunie, zborurile în afara UE sunt suspendate, cu excepţia celor spre ţările vorbitoare de portugheză, cum ar fi Brazilia.
"Vom începe gradual să atenuăm controalele la frontieră", a declarat vineri ministrul de Interne, Eduardo Cabrita.
Economia portugheză, dependentă de turism şi de exporturi, este afectată de scăderea bruscă a cererii pe plan global, peste 30.000 de firme apelând la schema de sprijin a Guvernului pentru a-i plăti pe cei o jumătate de milion de angajaţi care nu mai lucrează.
Banca Centrală a Portugaliei a previzionat un declin al economiei între 3,7% şi 5,7% în 2020, faţă de un avans de 2,2% în 2019.
Portugalia este pregătită să primească din nou turiști
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

892
'Am eliberat Ungaria, ne-am luat țara înapoi': discurs furibund de victorie a lui Peter Magyar
892

908
Prima reacție a Kievului: Zelenski l-a felicitat pe Péter Magyar după victoria clară în alegerile parlamentare din Ungaria
908

3.027
Fiul lui Soros îl pulverizează pe Viktor Orban după alegerile din Ungaria
3.027

4.866
Relația lui Peter Magyar cu România. Cum s-a poziționat noul star al Ungariei la prezidențiale
4.866

1.349
IDF se pregătește pentru un nou conflict cu Iranul - Campanie de pregătire în presa israeliană
1.349

5.825
Schimbare de regim la Budapesta - Primele reacții la nivel european
5.825

2.068
Negocieri eșuate la Islamabad - Teheranul anunță care sunt principalele obstacole
2.068

8.974
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea / VIDEO
8.974

7.942
Rusia lansează scenariul ca „totul să degenereze” în Ungaria
7.942

15.448
Rezultate oficiale parțiale: Se prefigurează o schimbare majoră de regim în Ungaria / LIVE UPDATE
15.448

161
Soldații israelieni au lovit vehicule ONU cu un tanc în Liban
161

9.267
Declarații TISZA și FIDESZ după vot: Adversarul lui Viktor Orban și șeful de cabinet al premierului au dat primele semnale publice
9.267

79
Armistițiul de Paștele Ortodox - Ucraina se teme de reluarea atacurilor Rusiei
79
















Comentează