DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Portugalia - România 16-32, în preliminariile EURO 2018, la handbal feminin

romania handbal europene

Naţionala de handbal feminin a României a învins duminică, la Luso, reprezentativa similară a Portugaliei, cu scorul de 32-16 (16-5), în a doua partidă din preliminariile CE2018. Tricolorele conduc clasamentul grupei 4, cu 4 puncte.

În prima repriză, interul Gabriela Perianu a fost accidentată destul de serios în zona feţei de o adversară şi nu a mai putut fi folosită în partea a doua a partidei, scrie news.ro.

În cealaltă partidă din etapa a II-a, Austria a produs surpriza, învingând pe teren propriu campioana olimpică en-titre, Rusia, cu scorul de 27-25.

Anterior, România a învins Austria, cu 36-25, iar Rusia a trecut de Portugalia, cu 32-25, astfel că în clasament România este lider, cu 4 puncte, fiind urmată de Austria şi Rusia, cu câte 2, şi Portugalia (0).

Programul următor al naţionalei tricolore, antrenată de Ambros Martin, este: Rusia – România (21-22 martie 2018), România – Rusia (24-25 martie), Austria – România (30-31 mai) şi România – Portugalia (2-3 iunie).

Primele două clasate din cele şapte grupe preliminare şi o echipă de pe locul 3 cu cea mai bună linie de clasament se vor califica la turneul final Campionatului European, programat în Franţa, între 29 noiembrie – 16 decembrie 2018.

La ultima ediţie a Campionatului European, în 2016, România s-a clasat pe locul 5, titlul continental revenind Norvegiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.