Portugheza Mariana Lopes va evolua la Rapid

Autor: Anca Flondor

Publicat: 16-06-2025 18:25

Actualizat: 16-06-2025 21:25

Article thumbnail

Sursă foto: news.ro

CS Rapid Bucureşti continuă campania de întărire a lotului cu un transfer important: internaţionala portugheză Mariana Lopes se alătură echipei de handbal feminin începând cu sezonul următor.

Mariana s-a născut pe 9 decembrie 1994, în Aveiro (Portugalia), are 1,73 m şi evoluează pe postul de coordonator de joc, dar poate juca şi inter stânga.

Este o jucătoare completă, cu viziune, experienţă internaţională şi o prezenţă constantă în naţionala Portugaliei.

Parcursul său profesional:

2011–2016: AC Alavarium (Portugalia)

2016–2018: Boden Handboll (Suedia)

2018–2019: SV Union Halle-Neustadt (Germania)

2019–2021: Thüringer HC (Germania)

2021–2024: Bayer 04 Leverkusen (Germania)

2024–2025: Békéscsabai Előre NKSE (Ungaria)

Mariana evoluează pentru echipa naţională a Portugaliei din 2018, cu 70 de selecţii şi 241 de goluri marcate.

A reprezentat Portugalia la Campionatul European de Handbal Feminin 2024, contribuind la revenirea echipei într-o competiţie de top.

„Sunt bucuroasă să ajung la Rapid pentru următorul sezon. Abia aştept să începem pregătirea şi să luptăm împreună pentru obiectivele acestui sezon.” a declarat Mariana Lopes.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri