După 1-3 cu Bosnia-Herţegovina în deplasare, România va aborda barajul CM 2026 din postura de câştigătoare de grupă a Ligii Naţiunilor în sezonul 2024/2025 al acestei competiţii.
În acest context, la tragerea la sorţi care va avea loc joi, 20 noiembrie, la Zurich, cu începere de la 14:00, ora României, tricolorii vor fi în urna 4, ultima în care se vor regăsi cele 16 naţionale prezente în această fază a calificărilor, potrivit news.ro.
Structura barajului pentru CM 2026
Cele 16 reprezentative calificate la baraj vor proveni din locurile secunde ale grupelor preliminare (12 echipe), şi din rândul câştigătoarelor de grupe Nations League (4 echipe) care n-au încheiat preliminariile de Mondial pe locurile 1-2 în grupe, cu tricolorii în această ultimă categorie.
Barajul va începe cu o semifinală într-o singură manşă şi se va încheia cu o finală tot într-o singură manşă, locul de disputare al acesteia urmând să fie decis prin tragere la sorţi.
Din urna 4, România va avea în semifinala programată pe 26 martie 2026 un adversar din urna 1, şi va disputa acest meci în deplasare. Finala barajului e programată pe 31 martie 2026.
Ultimele meciuri din preliminarii clarifică potenţialii adversari
Componenţa urnelor 1-3 se va stabili pe baza clasamentului FIFA de după finalul preliminariilor CM 2026. La momentul încheierii partidei Bosnia-Herţegovina – România 1-3, posibilii adversari pentru noi din urna 1 sunt:
Italia –1.717 coeficient FIFA
Turcia – 1.570
Polonia – 1.523
Ungaria – 1.504
Partidele jucate duminică, luni şi marţi, în intervalul 16-18 noiembrie, ultimele din grupe, pot schimba însă această configuraţie, la fel cum ea va fi influenţată şi de modificarea coeficienţilor FIFA în urma rezultatelor din ultima lună, existând la momentul analizei (sâmbătă seară) posibilitatea să apară în urna 1 naţionale precum Germania, Danemarca, Ucraina sau Ţara Galilor, anunţă frf.ro.































Comentează