Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poșta Română anunță un posibil acord cu BERD

posta

Directorul gerneral al Poștei Române, Horia Grigorescu, anunță negocieri cu BERD în vederea unei finanțări pe care instituția pe care o conduce dorește să o cotracteze în perioada următoare

„Am participat astăzi la o întâlnire importantă pentru Poșta Română cu reprezentanții BERD, discuțiile axându-se pe stabilirea detaliilor privind semnarea unui acord pe care operatorul naţional de servicii poştale și instituția financiară intenționează să-l parafeze în următoarea perioadă.

Negocierile între cele două parți au urmărit găsirea soluțiilor potrivite susținerii capitalului necesar pentru dezvoltarea Companiei Naționale Poșta Română.

Sunt convins că, printr-un parteneriat cu BERD, planul nostru de investiții și revitalizare a companiei este în siguranță. Cu ajutorul unor produse și servicii bancare de calitate, atât noi, cât și partenerii noștri, putem fi siguri că avem resursele necesare pentru dezvoltare. Poșta Română are nevoie de capital financiar, dar, în același timp, de un capital de încredere, pe care mă bucur de fiecare dată când îl găsesc investit de partenerii noștri și, mai ales, de clienți.” a postat Horia Grigorescu pe pagina sa de socializare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.