Povara românilor care stau la bloc: Metoda reală de calcul a întreținerii lunare

Autor: Diana Pană

Publicat: 12-10-2025 10:30

Actualizat: 12-10-2025 10:41

Article thumbnail

Sursă foto: playtech

Odată cu răcirea bruscă a vremii, în multe orașe a început furnizarea de agent termic, iar locatarii se confruntă cu creșterea sumelor de plată la întreținere. Plata lunară, denumită oficial „cota de contribuție la cheltuielile imobilului, inclusiv pentru apă caldă, apă rece și căldură”, variază în funcție de cota de proprietate sau de numărul persoanelor din apartament.

Cum se calculează întreținerea

Întreținerea include atât sume fixe, cât și diferențiate de la o locuință la alta, în funcție de consum. În multe blocuri, consumul este contorizat, iar fiecare locatar plătește strict pentru cât utilizează. Conform Legii nr. 196/2018, fiecare proprietar are obligația de a contribui la cheltuielile comune, având totodată dreptul de a fi informat despre modul de calcul, de a consulta documentele contabile și de a contesta sumele considerate nejustificate, potrivit Gândul.

Totalul întreținerii se calculează pornind de la cheltuielile blocului într-o lună: facturile pentru apă caldă și rece, curentul pentru spațiile comune, întreținerea liftului, salariile personalului administrativ sau de serviciu, eventuale reparații și fondul de reparații. La acestea se adaugă costurile variabile, precum consumul individual de apă sau cheltuielile pentru încălzire, dacă există sistem centralizat.

Particularități și termene de plată

În blocurile cu lift, întreținerea acestuia se împarte între toți locatarii, iar în unele asociații parterul poate plăti mai puțin sau poate fi scutit. Sumele de plată sunt afișate, de regulă, la avizier, cu un termen de plată de 20 de zile.

Astfel, răcirea vremii și creșterea consumului pentru încălzire aduc în prim-plan importanța cunoașterii modului de calcul al întreținerii, pentru a evita surprizele neplăcute la final de lună.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri