Premium
La 17 decembrie 1843 s-a născut Elisabeta (Paula-Ottilia-Elisa), prinţesă de Wied, regină a României. S-a afirmat şi ca scriitoare, publicând, sub pseudonimul Carmen Sylva, povestiri, legende, piese de teatru: "Poveştile Peleşului", "Prinţul codrului". Membră de onoare a Academiei Române (n. 17/29.12) (m. 1 februarie 1916)
Printesa germana Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied avea 26 de ani cand a venit in Romania, in 1869, pentru a i se alatura, ca sotie, lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, principele domnitor, si el de obarsie germana, care conducea tara din 1866. Cand, in 1881, Carol I a fost proclamat rege, Elisabeta a devenit cea dintai regina a Romaniei.
Vorbind mai multe limbi, clasice si moderne, instruita si inzestrata cu un anume talent literar, regina a patruns in lumea literelor romanesti sub numele de Carmen Sylva, a scris si publicat poezii, romane, povestiri, in engleza, franceza, germana, si a sprijinit scriitori, muzicieni si artisti plastici romani. In timpul Razboiului de Independenta, a infiintat spitale, a organizat ingrijirea ostasilor raniti, a procurat medicamente, a avut grija de familiile sarace - pe scurt, s-a implicat, cu sarg, in numeroase acte caritabile si a incurajat doamnele de neam mare sa faca la fel. A ramas astfel cunoscuta de catre posteritate mai degraba in aceste ipostaze - mama a ranitilor, protectoare a artelor si literata, insa contributia ei istorica la dezvoltarea Romaniei a fost cu mult mai vasta.
Dintr-o tara aflata la portile Orientului, aproape necunoscuta Occidentului Europei, Romania a devenit, in vremea domniei lui Carol I si a Elisabetei, un stat - in sfarsit - european, din punct de vedere cultural si politic. Nu stiu in ce masura ne mai putem da seama azi cat de mare a fost efortul necesar pentru a obtine un asemenea rezultat; e insa cu adevarat miscatoare stradania celor doi suverani de a-si face cunoscuta si respectata tara de adoptie.
Carol I s-a concentrat, cum era firesc in acele vremuri, asupra politicii, insa efortul Elisabetei I de a ajuta la dezvoltarea tarii a fost la fel de mare ca si acela al regelui; un efort inteligent, constant si neobosit, pe care regina, cu intelepciune, a stiut sa-l plaseze acolo unde se potrivea.
