Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Povestea statuii Libertăţii din oraşul Boldeşti-Scăeni. Este singura copie din estul Europei a celebrei statui americane

casavisonesti.ro
statuia libertatii boldesti

Statuia Libertăţii din oraşul Boldeşti-Scăeni este singura copie din estul Europei a celebrei statui americane, povestea monumentului aflat pe plaiurile româneşti, spusă chiar de către artistul realizator Cristian Petru Bălan, scoţând la iveală legături între celebrul inginer francez Gustave Eiffel şi localităţi din judeţul Prahova pe care le-a vizitat şi unde ar fi conceput chiar planul pentru realizarea Turnului din Paris, conform Agerpres.

În urmă cu nouă ani, a fost dezvelită prima copie din ţară a Statuii Libertăţii de la New York, monumentul amplasat într-un orăşel de provincie din Prahova, situat la aproximativ 15 kilometri de municipiul Ploieşti, fiind un simbol al prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii, după cum informează placheta amplasată pe soclul său.

Artistul realizator, Cristian Petru Bălan, stabilit de zeci de ani în Statele Unite ale Americii, a povestit, pentru AGERPRES, de ce a ales să aducă o copie a Statuii Libertăţii chiar la Boldeşti-Scăeni.

Astfel, acesta spune că ideea i-a venit din "motive bine întemeiate", explicând că Statuia Libertăţii din New York a fost făcută de inginerul francez Gustave Eiffel pe baza machetei sculptorului Frederic Auguste Bartholdi.

Eiffel s-a adresat inginerului Gheorghe Pănculescu, bunul său prieten care stătea în Prahova, la Vălenii de Munte, un inventator care avea un sistem propriu de îmbinare a elementelor de feronerie.

content-image

"Ei s-au întâlnit chiar aici, în Scăieni (actualul oraş Boldeşti-Scăeni), care pe atunci era doar un sătuc. Gustave Eiffel mai fusese în România şi a stat zece zile în Vălenii de Munte, Prahova, timp în care a discutat cu inginerul Pănculescu cum să facă Turnul Eiffel din Paris, precum şi suportul de oţel al Statuii Libertăţii. Deci, amândoi trecând prin Scăeni, planul a fost făcut aici în România, fie în zona Boldeşti-Scăeni, fie undeva pe aproape. Se mai spune că o parte din soclul Statuii Libertăţii a fost realizat cu materie primă de la Reşiţa, precum şi unele piese metalice din Turnul Eiffel. Ştiind această poveste, eu m-am gândit să fac în localitatea prin care a păşit Eiffel o Statuie a Libertăţii mai mică, deci o copie la scară redusă - în amintirea acestei vizite. Un alt motiv de a ridica statuia în această zonă este că judeţul Prahova a contribuit cu bani la colecţia europeană de fonduri pentru cadoul făcut Statelor Unite de către Franţa", a explicat Cristian Petru Bălan.

Acesta a realizat mai întâi în SUA un mulaj uşor, din cauciuc, al statuii, pe care l-a adus în România, iar cu ajutorul unui meşter turnător bucureştean a realizat monumentul care a fost amplasat chiar vizavi de casa acestuia din Boldeşti-Scăeni.

Statuia nu este făcută în bronz, aşa cum se obişnuieşte în astfel de cazuri, pentru că ar fi costat foarte mult, aşa încât artistul a apelat la un amestec de polimeri şi fibră de sticlă, pe schelet metalic, întreaga construcţie, care are 2,8 metri înălţime, cântărind 20 de kilograme.

În plus, pe lângă faptul că bronzul este foarte scump, el se şi fură... "Am ales metoda cea mai simplă, din polimeri şi cu fibră de sticlă. Pentru că această combinaţie este foarte uşoară - cam 20 kg, am preferat-o. Ea este şi relativ rezistentă, dar riscam ca sculptura instalată să fie doborâtă de vânt. De aceea, am turnat în ea beton uşor armat, existând oarecum riscul să crape. Din fericire, am avut noroc că aşa ceva nu s-a întâmplat. Statuia are înălţimea de 2,80 metri, cu soclu cu tot atingând aproximativ şase metri de la sol. Este însă singura copie a statuii americane din estul Europei, existând numeroase alte copii în Europa occidentală şi în restul lumii", ne dezvăluie Cristian Petru Bălan.

Monumentul din Prahova are nevoie de întreţinere, ca orice alt obiectiv de acest gen, de altfel. Copia Statuii Libertăţii are culoarea verde şi este vopsită cu un amestec de culori pe bază de ulei, având nevoie de întreţinere la 2-3 ani.

Realizarea statuii l-a costat 14.000 de lei, cheltuiala fiind suportată din pensia sa, după cum a precizat artistul Cristian Petru Bălan la momentul dezvelirii acesteia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.