Alte patru decese ale unor persoane confirmate cu Covid-19 au fost anunţate, joi seară, de autorităţi. Bilanţul morţilor a ajuns la 22.
Însă, decesul cu numărul 20, așa cum este el anunțat de Guvern, atrage atenția. Este vorba despre un bărbat care nu se încadrează în grupa de vârstă cea mai afectată. Avea doar 49 de ani și era din Timiș.
Citește și: 153 de cadre medicale și personal auxiliar confirmate cu noul coronavirus
Până să moară chiar în patul de acasă, omul a fost plimbat între spitale. Astfel, pe 20 martie, el s-a prezentat la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Timişoara, unde a fost diagnosticat cu Pneumonie acută (clinc si radiologic). De acolo a fost trimis la Spitalul de Boli Infecţioase, după ce i s-a recomandat consult de specialitate.
Pacientul a spus că nu a călătorit în străinătate şi nici nu a fost contact al unei persoane pozitive.
Citește și: Adrian Streinu-Cercel: ‘E nevoie de testarea a 10.514 de persoane din București’
În 21 martie, el s-a prezentat şi la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara, unde a fost diagnosticat cu Pneumonie acută, dar nu a fost internat.
În 24 martie, având stare deteriorată, a solicitat ambulanţă, i s-a recoltat proba de exudat pentru COVID-19 şi a fost lăsat la domiciliu. El a fost confirmat cu coronavirus în 26 martie, murind în aceeaşi zi. Autoritățile nu precizează dacă rezultatul testului a venit înainte de constatarea decesului sau după.
Pacientul avea boli cronice preexistente (poliartrită reumatoidă şi hipertensiune arterială).