Inaugurarea Catedralei Mântuirii Neamului a adunat laolaltă oficialii de vârf ai statului român. Printre ei s-a numărat și președintele Nicușor Dan, alături de premierul Ilie Bolojan și mai mulți miniștri. Ironic sau nu, o parte dintre cei care au stat cuminți în primele rânduri fuseseră, în urmă cu câțiva ani, printre cei mai vocali critici ai proiectului.
Criticii de ieri, invitații de onoare de azi
Prezența USR și a președintelui Nicușor Dan la inaugurare pare cel puțin surprinzătoare.
În frunte cu Oana Țoiu, actual ministru de Externe, și Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării, oficialii au bifat momentul solemn. O absență, mai ales cu alegerile parțiale la Primăria Capitalei care se aporopie, ar fi dat prost în pozele de campanie.
USR, din progresist în conservator „modern”
Partidul care în 2018 se opunea vehement „Referendumului pentru familie” și finanțării Catedralei a trecut printr-o transformare ideologică, ar fi o explicație pentru imaginea din weekend de la Catedrală.
După preluarea conducerii de către Elena Lasconi, direcția s-a mutat vizibil spre conservatorism. Mulți dintre progresiști au plecat, iar USR-ul a rămas cu o doctrină oficială de „centru-dreapta modern”.
Istoria criticilor: bani, Firea și bugetul blocat
Nu trebuie uitat că în 2018 consilierii locali USR votau împotriva alocării de fonduri pentru Catedrală, invocând deja „sprijinul prea generos al statului pentru culte”.
Nicușor Dan însuși, pe atunci rivalul declarat al Gabrielei Firea, critica direcționarea banilor publici către proiect.
În 2021, deja primar, nu a bugetat niciun leu pentru Catedrală, deși situația financiară a Primăriei era, ce-i drept, aproape falimentară.
De la Colectiv la Ordonanța 13: „spitale, nu catedrale!”
După tragedia de la Colectiv și valul de proteste anti-OUG 13, investițiile în proiecte simbolice au devenit ținta preferată a opiniei publice.
Catedrala Mântuirii Neamului era pe lista neagră, iar sloganul „Vrem spitale, nu catedrale!” era scandat de mii de oameni.
Nu fusese inventat de USR sau Nicușor Dan, dar simpatizanții lor îl adoptaseră cu entuziasm, pe fondul nemulțumirilor față de PSD, Liviu Dragnea și Gabriela Firea.































Comentează