Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prăbușirea MIG-ului de la baza aeriană Câmpia Turzii - Care este starea de sănătate a pilotului

mig 21

Starea de sănătate a locotenent-comandorului Andrei Criste, care s-a catapultat din MIG, este stabilă, acesta urmând a fi transferat în cursul serii la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București cu o aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române, notează Mediafax.

„Starea de sănătate a locotenent-comandorului Andrei Criste, care s-a catapultat marți, 20 aprilie, este stabilă. Ofițerul este, în prezent, internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, unde a fost evaluat de o echipă medicală, care a constatat că viața sa nu este în pericol și a autorizat transferul pacientului, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București, pentru tratament de specialitate și recuperare. Transferul va fi realizat în cursul acestei seri, cu o aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române”, transmite MApN.

Potrivit sursei citate, locotenent-comandorul Andrei Criste este pilot militar din anul 2008 și are o experiență de 600 ore de zbor pe aeronave supersonice, fiind certificat ca pilot operațional pe aeronave MiG-21 LanceR.

„Aeronava implicată în incidentul aviatic decolase în jurul orei 14.00 de pe baza aeriană din Câmpia Turzii, pentru a executa un zbor de instrucție împreună cu alte două aeronave de același tip. În timpul executării misiunii, pilotul a raportat că se află într-o situație de urgență și s-a catapultat, aeronava prăbușindu-se în zona localității Dedrad, județul Mureș, în afara ariilor locuite. Celelalte două aeronave au revenit în bază, în siguranță, în jurul orei 15.00. Cazul este cercetat de Parchetul Militar, iar circumstanțele accidentului vor fi investigate de o comisie numită de șeful Statului Major al Apărării. De asemenea, în conformitate cu procedurile-standard, au fost sistate zborurile de instrucţie cu acest tip de aeronavă până la finalizarea anchetei de specialitate”, mai anunță MApN.

Un avion de tipul MIG al MApN s-a prăbușit în județul Mureș. Pilotul s-a catapultat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.