Prahova: Peste 100 de animale au murit într-un incendiu care a mistuit un saivan și mai multe grajduri

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 07-02-2025 09:29

Actualizat: 07-02-2025 11:29

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia Images

Peste 100 de animale au murit, în noaptea de joi spre vineri, după ce un incendiu violent a cuprins un saivan şi grajduri cu animale în comuna prahoveană Izvoarele.

Conform datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, la faţa locului au fost mobilizate cinci autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, în total acţionând 22 de pompieri.

La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent, prin ardere generalizată, la un saivan şi grajduri cu animale, pe o suprafaţă de aproximativ 600 de metri pătraţi.

"Pompierii au depus un efort susţinut de peste trei ore pentru lichidarea acestuia. Din păcate, în incendiu au pierit în jur de 130 de oi, un cal şi 4 capre, dar au fost salvate alte aproximativ 300 de oi. Nu au existat persoane surprinse de incendiu", arată ISU.

Incendiul a fost provocat de un coş de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile din apropiere sau necurăţate, ceea ce a determinat aprinderea funinginei depuse în timp

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri