Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prăpăd în Siria şi Irak: Numărul de civili ucişi de coaliţia condusă de SUA s-a triplat în 2017

www.apnews.com
Irak, Kirkuk

Numărul de civili ucişi în Siria şi Irak de coaliţia antijihadistă condusă de SUA s-a triplat în 2017 din cauza atacurilor lansate împotriva centrelor urbane populate aflate în mâinile grupării Stat Islamic (SI), potrivit organizaţiei neguvernamentale Airwars, informează vineri AFP. În total, în Irak şi Siria au fost ucişi între 3.923 şi 6.102 de 'non-combatanţi' şi 2.443 de civili au fost răniţi în timpul a 766 de atacuri sângeroase în 2017, potrivit recensământului anual al Airwars, conform Agerpres.

În 2016, au fost ucişi între 1.243 şi 1.904 de civili, potrivit aceleiaşi surse. Prin urmare, creşterea este de 215%, precizează organizaţia non-guvernamentală fondată la Londra în vara lui 2014 şi formată din jurnalişti şi cercetători. Airwars ţine evidenţa numărului de victime civile cauzate de atacurile ariene conduse de coaliţie şi de Rusia în Irak şi Siria.

În timpul anului, coaliţia a anunţat că a efectuat 11.573 de atacuri aeriene şi tiruri de artilerie, o creştere cu 50% comparativ cu anul precedent. Aceste acţiuni au vizat în special teritoriul Siriei, 71% dintre ele, în Irak fiind înregistrate 29%. Airwars dezvăluie că 'numărul fără precedent de civili ucişi coincide cu debutul preşedinţiei (americane a lui Donald) Trump' şi sugerează că politica menită să protejeze civilii a fost redusă sub noua administraţie.

În timpul primelor luni ale anului trecut până în septembrie, Airwars a dezvăluit 'mai multe acuzaţii împotriva coaliţiei decât împotriva forţelor Moscovei'.

Situaţia este diferită în Siria şi Irak. Numărul morţilor a crescut de patru ori în Siria, odată cu bătălia de la Raqqa, care s-a soldat cu cel puţin 1.450 de morţi printre civili, în timp ce în Irak numărul civililor ucişi aproape s-a dublat. Potrivit Airwars, de la începutul bătăliei pentru Mosul, în 17 octombrie 2016, şi anunţarea 'eliberării' lui, la mijlocul lui iulie 2017, între 1.066 şi 1.579 de civili au fost ucişi în raiduri ale coaliţiei în cel de-al doilea oraş ca mărime din Irak, o perioadă fief al califatului SI.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.