Preşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel a pledat în favoarea fermităţii faţă de Statele Unite, în contextul în care relaţiile între cele două ţări se află în ”recul”, reafirmând caracterul comunist al insulei, dar şi necesitatea de a evolua odată cu o nouă Constituţie, relatează AFP preluată de news.ro.
În primul mare interviu televizat pe care l-a acordat după ce i-a succedat lui Raul Castro, în aprilie, liderul în vârstă de 58 de ani s-a arătat, duminică, partizanul unei linii ferme faţă de vecinul nord-american, dar a recunoscut nevoia de a ”actualiza modelul economic” al ţării.
Relaţiile între Havana şi Washington ”sunt în recul” de când a venit Donald Trump la Casa Albă, a recunoscut Diaz-Canel la postul latino-american Telesur.
”Păstrăm în continuare căi de dialog, iar poziţia noastră este de a nu respinge niciun moment posibilităţile de dialog, însă asta trebuie să se facă între egali, trebuie să ne respectăm şi să nu ne condiţionăm suveranitatea”, a spus el.
”Dacă Guvernul Statelor Unite păstrează această atitudine aberantă, nu există dialog (...). Ar trebui să fie întrebat preşedintele american dacă vrea dialogul cu Cuba, iar asta nu se poate face de pe o poziţie atotputernică”, pentru că ”noi nu suntem dispuşi să facem concesii asupra principiilor”.
”O AMENINŢARE LA ADRESA NIMĂNUI”
Cuba şi Statele Unite şi-au restabilit relaţiile în iulie 2015, după mai bine de 50 de ani de ruptură, însă Congresul american a menţinut embargoul economic, aflat în vigoare din 1962, împotriva voinţei preşedintelui de la acea vreme Barack Obama.
Venirea la putere a lui Donald Trump a fost marcată apoi de un nou îngheţ, prin reimpunerea unor sancţiuni în noiembrie 2017, iar apoi printr-un episod încă neelucidat - al unor ”incidente de sănătate” suferite de diplomaţi americani în Cuba, care a antrenat reducerea personalului Statelor Unite prezent la Havana.
”Noi n-am atacat pe nimeni”, a clamat duminică Miguel Diaz-Canel, respingând de asemenea orice posibilă implicare a Rusiei, evocată de anumite ziare. ”Este imposibil, avem prea multă etică pentru a cere cuiva să atace pe altcineva”.
Preşedintele a reafirmat totodată că embargoul are efecte devastatoare asupra insulei.
”Principalul obstacol în dezvoltarea insulei este embargoul impus de Statele Unite. Aceasta este o practică brutală, o crimă împotriva umanităţii contra unui popor. Îneamnă un popor condamnat să moară de foame”, a denunţat el.
”Noi vrem să trăim în condiţii normale pentru o ţară”, pentru că ”nu suntem o ameninţare la adresa nimănui”.
De când a fost impusă, în 1962, ”la preţurile actuale, blocada a provocat prejudicii cuantificabile la peste 134.499 de miliarde de dolari” economiei cubaneze, a calculat la sfârşitul lui august Ministerul de Externe.
RAUL, ”CA UN TATĂ”
Preşedintele Diaz-Canel a recunoscut că ”trebuie să ne actualizăm modelul economic şi social ţinând cont de contextul embargoului”, în timp ce cubanezii au început, la jumătatea lui august, să dezbată proiectul unei noi Constituţii care recunoaşte rolul pieţei şi activităţii private în economia insulei.
Suprimarea, în text, a referinţei la viitoarea ”societate comunistă” a făcut vâlvă la momentul apariţiei sale, însă, duminică, liderul a dat asigurări că este o schimbare insignifiantă. ”Eu nu văd asta ca pe o renunţare” la comunism, a subliniat el.
”Comunismul şi socialismul sunt intim legate. Oricare dintre aceşti doi termeni îl implică pe celălalt”, a insistat el.
El şi-a afirmat - pentru prima oară - susţinerea faţă de căsătoria între persoane de acelaşi sex, inclus în noua Constituţie, dar combătut de Biserica Catolică.
”Sunt de acord, eu cred că faptul de a recunoaşte căsătoria între persoane de acelaşi sex, fără restricţii, răspunde problemei eliminării oricărui tip de discriminare în societate”, a declarat şeful statului.
Primul preşedinte al Cubei din ultimii aproape 60 de ani care nu a particpat la Revoluţia castristă, Miguel Diaz-Canel a dat asigurări că vorbeşte cu Raul Castro, prim-secretarul Partidului Comunist Cubanez, ”practic zilnic. Raul este atent la intensitatea cu care muncesc, atent la cea ce se face, cere informaţii despre lucrurile pe care le propunem, participă la reuniuni şi dezbateri”.
”Am avut mereu sentimentul că este ca un tată care mă ghidează şi care mă lasă să merg”, a spus el.


































Comentează