Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele PE, în vizită la Belgrad

martin_schulz

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, începe marți o vizită de două zile la Belgrad, unde se va întâlni cu înalți demnitari sârbi, cu reprezentanți ai opoziției și ai societății civile, transmite Tanjug.

Marți seară, Schulz se va întâlni cu președinta parlamentului sârb Maja Gojkovic la sediul legislativului de la Belgrad, cu reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale la sediul Delegației Uniunii Europene în Serbia și cu liderul Partidului Social-Democrat sârb, Boris Tadic.

În a doua zi a vizitei, miercuri, președintele PE va avea o întrevedere cu premierul sârb Aleksandar Vucic, întâlnire urmată de o conferință de presă comună.

De asemenea, Martin Schulz va fi primit de președintele Serbiei, Tomislav Nikolic, se va întâlni cu Ombudsmanul Sa?a Jankovic și cu liderul Partidul Democrat sârb, Bojan Pajtic, și va avea un discurs în plenul parlamentului sârb.

Turneul în Balcani al președintelui PE a mai cuprins etapa Albania, iar de la Belgrad Martin Schulz se va deplasa miercuri seară la Sarajevo. El are prevăzute convorbiri cu reprezentanți ai parlamentului bosniac și ai președinției colegiale a țării, o întâlnire cu studenți la Universitatea din Sarajevo și o întrevedere cu ministrul de externe bosniac Igor Crnadak.

La finalul vizitei, Schulz va avea o conferință de presă găzduită de Delegația UE în Bosnia.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.