Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Precizări ale preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu

iohannis tariceanu

Cu puțin timp în urmă, mai multe publicații virtuale de pe Internet au publicat o informație FALSĂ, potrivit căreia "Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, l-a reclamat pe preşedintele României, Klaus Iohannis, la CSM, în urma criticilor formulate de șeful statului în ceea ce privește avizul negativ dat de senatori în cazul cererii procurorilor pentru urmărirea penală a lui Varujan Vosganian".

Îmi mențin poziția pe care am adoptat-o în calitate de Președinte al Senatului, dată publicității pe 14 februarie a.c. pe site-ul oficial al instituției. Vreau să subliniez încă o dată că votul senatorilor nu poate fi cenzurat de nicio instituție, Parlamentul, în general și Senatul, în acest caz, fiind cele mai reprezentative instituții ale edificiului democratic definite ca atare în Constituție. Pe de altă parte, consider că eventualele diferențe de opinie între instituțiile statului pot fi aduse la un numitor comun de o manieră amiabilă, prin contacte directe, iar nu prin intermediul presei, al altor mediatori sau prin declarații publice inflamante.

Vreau să subliniez cu acest prilej și rolul extrem de important pe care-l are CSM în păstrarea unui echilibru și respect între Puterea Judecătorească și celelalte Puteri din Stat, în ambele sensuri. Au existat mai multe împrejurări în care Inspecția Judiciară a CSM s-a pronunțat critic, fără echivoc și pe bună dreptate la adresa unor declarații cu adevărat nepermise făcute de membri ai celorlalte Puteri în Stat care au afectat mai mult sau mai puțin independența Justiției. Cred că o atitudine similară ar trebui adoptată de CSM și în cazul unor derapaje declarative ale unor membri ai Puterii Judecătorești. Am citat în acest sens, în Declarația mea din 14 februarie a.c., atitudinea critică inacceptabilă a procurorului general, dl. Tiberiu Nițu, privitoare la votul din Senat în cazul senatorului Vosganian.

Îmi exprim speranța că dialogul și buna colaborare dintre instituțiile statului vor lua locul confruntării violente și contraproductive cultivată în spațiul public în ultimii 10 ani. Numai astfel vom putea rezolva problemele cu care se confruntă societatea românească.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.