Predoiu îl taxează pe Ponta: Se laudă cu munca altora

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 16-05-2015

Actualizat: 16-05-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Victor Ponta a anunţat sâmbătă că pe 2 iunie va merge în Parlament pentru a prezenta "direcţiile viitoare de dezvoltare". Premierul îşi însoţeşte anunţul cu ultimele date ale Băncii Naţionale a României, care relevă că investiţiile străine directe au însumat 885 milioane de euro în primul trimestru, în creştere cu 55% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar în martie volumul s-a dublat comparativ cu primele două luni din an la un loc, ajungând la 476 milioane euro.

Vezi şi: Anunţul lui Victor Ponta: Se întâmplă pe 2 iunie

Ponta este taxat de Cătălin Predoiu, premierul desemnat al noului PNL, care afirmă că şeful actualului Executiv se laudă cu investiţiile private, în timp ce investiţiile publice au scăzut puternic. Practic, Victor Ponta se laudă cu un context generat de măsurile luate de guvernele PDL, mai susţine Cătălin Predoiu.

"Obişnuit să trăiască din munca altora, Ponta se laudă pe Twitter cu creşterea investiţiilor private. Private, adică neguvernamentale. Aceasta în vreme ce investiţiile guvernamentale, cele de care răspunde Ponta, au scăzut cu 29%. Victore, investiţiile private vin datorită macro-echilibrelor financiare create înainte să fii tu lăsat de Traian Băsescu la guvern", afirmă liberalul pe Facebook.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri