Conducerea Senatului, majoritatea PSD-ALDE si conducerea uniunii barourilor s-au transformat în 'scut împotriva Justitiei pentru a apara avocatii parlamentari suspectati de coruptie Ponta si Sova', sustine prim-vicepresedintele PNL Catalin Predoiu.
'Într-o lege pentru 'reforma' profesiei de avocat, cârdasia dintre senatorul avocat PSD Chelaru si conducerea uniunii barourilor a strecurat câteva texte de lege cu dedicatie pentru a salva pielea avocatilor suspectati de coruptie Ponta si Sova. Astfel, procurorii nu vor mai avea voie sa ridice, sechestreze sau confiste înscrisuri, calculatoare, telefoane etc aflate în posesia avocatului, dupa cum parlamentarii avocati nu vor mai raspunde penal daca ascund infractiunile planificate, inclusiv de coruptie, de care au cunostinta în exercitarea profesiei. Mai simplu spus, infractorii, inclusiv politicienii-avocati corupti, pot depozita câte înscrisuri probatorii de coruptie doresc, si pot afla câte fapte de coruptie doresc. Nu raspund penal, în optica senatorului avocat Chelaru si a conducerii uniunii barourilor!', spune Predoiu, într-o declaratie de presa difuzata marti.
El subliniaza ca, potrivit DNA, aceste texte, daca vor fi promulgate, ar putea compromite dosarul pentru care DNA a cerut aviz pentru arestarea preventiva.
'Vom asista la o litanie pe altarul drepturilor omului si probabil la un pomelnic de precedente CEDO care ar sustine amendamentele, fara sa se sufle niciun cuvânt despre distanta astronomica dintre nivelul de integritate din profesia de avocat si compatibilitatea cu acele standarde. Acest ''culcus'' legal pe care avocatii si l-au pregatit pentru corupti demonstreaza nevoia de reforma profunda a profesiei de avocat, nevoia unei legi cu adevarat revolutionare care sa puna bazele unei noi profesii de avocat, în care monopolul sa nu mai poate fi acoperis pentru lipsa de integritate, coruptie si deprofesionalizare', spune Predoiu.
Liberalul indica faptul ca, în Marea Britanie, nu exista un astfel de monopol si e unanim recunoscut ca nu exista standarde mai înalte de profesionalism si integritate în profesia de avocat.
'Nu vad de ce ar trebui sa fiu obligat sa fiu coleg de barou cu Ponta, Sova si Bostina, când eu nu împartasesc nimic din valorile acestor ''avocati'' aparati de profesie. Nu vad de ce legea avocaturii trebuie sa ma oblige sa fiu coleg de barou cu astfel de 'avocati'. Nu vad de ce o lege a profesiei sa nu permita si stimuleze libertatea de a crea barouri pe specializari si standarde de integritate', arata Predoiu.
Comentează