Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Predoiu: Sigur, nu îmi fac iluzii că am ajuns să eradicăm fenomenele negative din societate

MAI
Catalin Predoiu

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la evenimentul prilejuit de intrarea în dotarea flotei aeriene a Inspectoratului General de Aviaţie al MAI a primelor 4 elicoptere BlackHawk din cele 6 achiziţionate, destinate managementului situaţiilor de urgenţă, că ce s-a întâmplat ieri şi astăzi în lupta cu crima organizată va continua şi se pregătesc în fiecare zi să organizeze mai bine efortul de combatere a drogurilor.

„În fiecare zi ne propunem să fim mai puternici şi să avem o acţiune mai puternică pentru protejarea cetăţenilor, pentru aplicarea legii şi aş vrea să subliniez faptul că atât pe linia DSU, cât şi pe celelalte arme, se fac în fiecare zi eforturi în acest sens şi iată, numai ieri şi azi, am fost martori unor acţiuni foarte puternice ale Poliţiei Române care şi-a continuat investigaţii sofisticate timp de luni de zile şi începe să înregistreze succese, şi împotriva combaterii traficului şi consumului de droguri şi împotriva combaterii crimei organizate.

Aş vrea să-i felicit şi pe ei ca şi pe colegii din Inspectoratul general pentru aviaţie şi să îi încurajez să continue aceste acţiuni energice pentru aplicarea legii”, a spus ministrul Cătălin Predoiu, potrivit news.ro.

„Sigur, nu îmi fac iluzii că am ajuns să eradicăm fenomenele negative din societate, infracţionalitatea, etc, dar să nu-şi facă nici cei care sunt certaţi cu legea, cei care încalcă legea, cei care se organizează să o încalce, iluzii că ne vom opri aici.

Ce s-a întâmplat ieri, ce se întâmplă astăzi în lupta cu crima organizată va continua şi ne pregătim în fiecare zi să organizăm mai bine efortul nostru de combatere a drogurilor”, a arătat ministrul.

Predoiu a precizat că doreşte să existe o acţiune performanţă la vârf, nu numai pe linia intervenţiei în situaţii de urgenţă ci şi pe linia combaterii criminalităţii, linia protecţiei frontierelor, a combaterii migraţiei ilegale, pe linia ordinii publice desfăşurată prin Jandarmerie, o atenţie egală pentru toate armele şi structurile Ministerului Afacerilor Interne.

El a menţionat că aceste eforturi se cer evident şi susţinute şi dotările logistice, consolidarea statutului personalului din toate armele MAI trebuie să fie abordate din perspectiva importanţei misiunii acestor structuri.

„Viaţa cetăţenilor noştri, sănătatea lor, siguranţa lor nu au preţ. Ordinea şi siguranţa publică nu are preţ (..) de aceea eu sunt convins ca şi Ministerul de Finanţe şi primul-ministrul şi Guvernul României în general vor îmbrăţişa corect aceste valori şi aceste priorităţi şi împreună vom reuşi să asigurăm şi în 2024 o finanţarea corespunzătoare a structurilor Ministerului Afacerilor Interne pentru că această finanţare merge direct în beneficiul cetăţenilor într-un domeniu extrem de sensibil, siguranţă publica la modul cel mai general”, a mai spus Cătălin Predoiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.