Prefectul din Satu Mare, Altfatter Tamas, a făcut, marţi, un apel la mobilizare şi responsabilizare a factorilor din judeţ pentru eliminarea focarelor de pestă porcină africană (PPA), în judeţ fiind peste 20 de astfel de focare.
Potrivit unei postări pe pagina Prefecturii Satu Mare, reprezentantul Guvernului a participat la o întâlnire a Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor cu medicii veterinari în care s-a discutat despre principalele programe şi campanii naţionale în domeniul sanitar-veterinar, cu accent pe campania de vaccinare antirabică, dar şi procedurile de lucru privind combaterea pestei porcine africane.
"Ne aflăm, aşa cum ştim cu toţii, într-un moment destul de grav în ceea ce priveşte evoluţia Pestei Porcine Africane la nivelul judeţului. Radiografia situaţiei arată nu mai puţin de 24 de focare în evoluţie, o boală care, din păcate, afectează acum inclusiv marile exploataţii comerciale prin măsurile de restricţie pe care suntem nevoiţi să le impunem. Totuşi, în perioada următoare avem perspectiva închiderii unui număr semnificativ de focare, ceea ce în apropierea sărbătorilor de iarnă ar fi un lucru foarte bun, ţinând cont de tradiţiile noastre şi de consumul crescut al cărnii de porc în această perioadă. Această criză impune un răspuns pe măsură, iar răspunsul nostru trebuie să fie unul al unităţii şi al acţiunii coordonate", a declarat Altfatter.
Îngroparea porcilor infestați
El a solicitat implicarea primăriilor pentru a finaliza de urgenţă demersurile de reglementare a locaţiilor autorizate pentru îngroparea porcilor infestaţi, dar şi implicarea forţelor Ministerului Afacerilor Interne.
"De asemenea, solicit implicarea totală a forţelor Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Inspectoratul de Poliţie şi Jandarmerie. Aceştia vor intensifica acţiunile de patrulare şi verificare în zonele cu restricţii, asigurând respectarea strictă a măsurilor stabilite de medicii veterinari, toate acestea şi urmare a noului protocol semnat cu DSVSA. Toţi cei implicaţi în acest demers de eradicare a PPA - DSVSA, comisii de evaluare, primării, poliţie, jandarmerie şi fermieri - trebuie să dea dovadă de responsabilitate, rigurozitate şi implicare totală pentru a reduce cheltuielile, a stinge rapid focarele şi, cel mai important, a proteja economia judeţului nostru", a transmis prefectul.
Totodată, prefectul transmis un apel ferm la mobilizare totală şi responsabilitate maximă în desfăşurarea campaniei de vaccinare antirabică.
Comentează