DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fostul premier ceh Andrej Babis este anchetat în Franţa pentru spălare de bani din fraude fiscale

simfalogic.news
Andrej Babis

Miliardarul Andrej Babis, fost prim-ministru al Cehiei, este anchetat în Franţa pentru spălare de bani proveniţi din fraude fiscale, transmite AFP. Parchetul Naţional Financiar (PNF) a confirmat vineri o informaţie în acest sens din ziarul Le Monde.

Ancheta începută în februarie a fost încredinţată Oficiului Central de Combatere a Corupţiei şi Infracţiunilor Financiare şi Fiscale (OCLCIFF) din Poliţia Judiciară, a precizat PNF.

Sunt vizate achiziţionările unor proprietăţi imobiliare pe Coasta de Azur, prin intermediul unor societăţi offshore ale lui Babis, a dezvăluit o sursă care cunoaşte dosarul, potrivit Agerpres.ro.

Andrej Babis, aflat pe locul cinci în topul miliardarilor cehi alcătuit de săptămânalul financiar Euro, a fost premier la Praga din 2017 până în 2021, an în care numele său a apărut în Pandora Papers. Colecţia de documente publicată în octombrie anul trecut de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ) mai cuprindea 34 de nume de politicieni.

Potrivit ziariştilor din ICIJ, Babis - care deţinea afaceri în domeniul agriculturii şi în industria chimică - a folosit 15 milioane de euro din firmele sale offshore pentru a cumpăra în 2009 castelul Bigaud, o mare proprietate imobiliară din Mougins, în departamentul francez Alpii Maritimi. El nu a menţionat achiziţia respectivă în declaraţia de avere depusă la intrarea în politică.

Aflat atunci în campanie electorală pentru alegerile parlamentare, în încercarea de a-şi păstra funcţia de prim-ministru, Babis a dat asigurări că nu a făcut "niciodată nimic ilegal sau rău" şi a susţinut că afirmaţiile jurnaliştilor reprezintă calomnii la adresa sa şi a partidului său populist de centru, ANO.

Babis a pierdut în cele din urmă alegerile, la un scor strâns, iar în martie a fost inculpat în Cehia pentru presupuse fraude cu subvenţii europene pentru proprietăţile sale agricole. Poliţia cehă îl acuză că în 2007 a externalizat o fermă din holdingul Agrofert pentru a obţine o subvenţie destinată întreprinderilor mici şi mijlocii.

Fostul premier ar putea candida la preşedinţia ţării sale în 2023, menţionează France Presse.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.