Premier League a cerut cluburilor să oprească temporar parteneriatele de sponsorizare care aveau legătură cu afacerile proprietarilor lor, după situaţia de la Newcastle United, scrie Reuters, citat de agerpres.
Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe de urgenţă, pe fondul îngrijorărilor că noii proprietari ai lui Newcastle United ar putea încheia acorduri profitabile cu companii de stat saudite.
S-a decis ca timp de o lună să nu existe astfel de tranzacţii şi să se continue dezbaterile pe această temă.
Doar reprezentanţii lui Newcastle United au votat împotrivă, în timp ce Manchester City s-a abţinut.
Săptămâna trecută, cluburile din prima ligă engleză de fotbal au solicitat o reuniune de urgenţă după achiziţionarea echipei Newcastle United de către un fond de investiţii din Arabia Saudită.
Aprobată de Premier League, trecerea clubului Newcastle în proprietatea fondului de investiţii saudit PCP Capital Partners nu a fost deloc pe placul celorlalte rivale din prima ligă engleză, care au dorit să afle de ce această tranzacţie a fost validată.
În noiembrie anul trecut, Newcastle United anunţa că a deschis o procedură de arbitraj împotriva Premier League, pe care a făcut-o responsabilă de ratarea tranzacţiei cu fondul saudit, care încercase fără succes să cumpere gruparea engleză. Afacerea a fost blocată atunci în urma protestelor mai multor cluburi şi al diferitelor personalităţi din Marea Britanie, precum şi a asociaţiilor pentru apărarea drepturilor omului.
De această dată, tranzacţia a fost validată, după ce Premier League a anunţat că "a primit garanţii obligatorii din punct de vedere juridic că Regatul Arabiei Saudite nu va controla clubul Newcastle United".
Cluburile din Premier League vor acum să ştie ce s-a schimbat în raport cu anul trecut, pentru ca această tranzacţie să fie aprobată şi oficializată.
Conform ziarului The Guardian, "cluburile şi-au exprimat temerea că marca Premier League ar putea fi afectată" de această afacere, în condiţiile în care oficialii de la Riad şi prinţul moştenitor Mohammed bin Salman sunt acuzaţi de încălcarea drepturilor omului.
Presa sportivă engleză anunţă că noua conducere a lui Newcastle are la dispoziţie un buget de 220 milioane euro pentru transferuri în următorul mercato.
Antrenorul german al echipei FC Liverpool, Juergen Klopp, a criticat, la rândul său, cumpărarea clubului de fotbal Newcastle United de către un fond public saudit de investiţii (PIF) şi a opinat că gruparea va juca un rol dominant în următoarele decenii.
Premier League a aprobat la începutul lunii preluarea clubului Newcastle de către Fondul PIF, prezidat de Mohammed bin Salman, prinţul moştenitor saudit, considerat responsabil pentru asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în 2018 la consulatul Arabiei Saudite din Istanbul.
''Nu vreau să vorbesc prea mult de asta, pentru că nu este treaba mea, dar nu pot exista două opinii asupra drepturilor omului din Arabia Saudită. Nu este o întrebare. Dar cum s-a putut întâmpla ca acest lucru să fie totuşi permis în ciuda multor îndoieli, nu pot spune. Altcineva trebuie să dea explicaţii'', declara Klopp pentru Sky Germania.
Tehnicianul german adăuga că din punct de vedere fotbalistic Newcastle va deveni o forţă în anii viitori: ''Dacă vorbim doar de fotbal, pe termen lung, trebuie să spunem că vor deveni o superputere. Este al treilea club din lume din câte ştiu care aparţine unei ţări şi uneia dintre cele mai bogate familii din lume (referire la PSG şi Manchester City). Asta deschide posibilităţi imense. Cu Superliga, toată lumea a fost justificat contra ei. Dar asta este ca şi Superliga, doar că pentru un singur club. Newcastle are acum garantat un rol dominant în fotbalul mondial următorii 20-30 de ani''.
Premier League a cerut cluburilor să oprească temporar parteneriatele de sponsorizare care aveau legătură cu afacerile proprietarilor lor
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

4
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
4

117
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
117

5.411
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
5.411

31
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
31

31
A venit nota de plată. Dinamo a fost amendată pentru bannerul afișat la meciul cu Rapid
31

25
Alex Pop visează la un trofeu cu Dinamo: 'Aș sacrifica campionatul'
25

47
Fabio Capello, tranșant după ce Italia nu s-a calificat la CM: 'O ruşine şi o tragedie'
47

48
Programul meciurilor din etapele 5-6 din play-off şi play-out în Superliga
48

35
S-a votat. Anul 2027, 'Anul Ilie Năstase'
35

697
Negocieri dure. Ce condiții pune Gică Hagi pentru a prelua naționala României. Când va face FRF anunțul
697

3.688
Lovitură majoră pentru ultrași / Legea 4 a fost modificată în Senat: măsuri mai stricte și pedepse mai dure pe stadioane, spectacol pirotehnic interzis după fluierul de start
3.688

84
Postarea care le dă de gândit suporterilor. Robert Lewandowski ar putea să se retragă de la națională după ce Polonia a ratat calificarea la CM
84

159
VIDEO Imaginile cu Novak Djokovic au devenit virale. A fost în tribune la barajul decisiv dintre Bosnia și Italia
159
















Comentează